StiripesurseȘtirile zileiIslamiştii somalezi iau copiii cu forţa pentru a-i îndoctrina

Islamiştii somalezi iau copiii cu forţa pentru a-i îndoctrina

Publicat:

Militanţii islamişti somalezi shebab sunt tot mai ameninţători la adresa civililor, pentru a-i forţa să le predea copii care apoi sunt îndoctrinaţi, a transmis luni Human Rights Watch (HRW), potrivit AFP, transmite agerpres.

Campania de recrutare a fost lansată la mijlocul lui 2017 de către shebab, care apoi au aplicat represalii comunităţilor ce refuzau să coopereze, a precizat într-un comunicat organizaţia de apărare a drepturilor omului.

Citeşte şi: Igor Dodon îl proclamă pe Mihai Eminescu moldovean, nu român

Conform HRW, sute de copii şi-au părăsit de atunci domiciliul, cel mai adesea fără părinţii lor, pentru a evita să fie înrolaţi de această gruparea afiliată Al-Qaida.

“Campania nemiloasă de recrutare dusă de shebab presupune răpirea de copii de la părinţii lor pentru ca ei să activeze pentru această grupare militantă armată”, a spus Laetitia Bader, cercetătoare specializată pe Africa a HRW.


Aceste practici vizează trei districte diferite din regiunea Bay, în sudul Somaliei, controlată în mare parte de shebab.

Conform HRW, aceştia au deschis numeroase şcoli religioase islamice din 2015 în zonele aflate sub controlul lor, pentru a-şi răspândi propria doctrină în locul “educaţiei străine”.

Citeşte şi: Un balcon al Bursei din Jakarta a căzut peste oameni – FOTO/VIDEO

Islamiştii shebab încearcă din 2007 să răstoarne guvernul somalez susţinut de comunitatea internaţională.

Ei au fost alungaţi din Mogadiscio în august 2011 şi apoi şi-au pierdut cea mai mare parte din bastioane. Însă controlează în continuare vaste zone rurale, de unde desfăşoară operaţiuni de gherilă şi execută atentate sinucigaşe, deseori în capitală, şi asupra unor baze militare – somaleze sau străine. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Când este recomandată mamografia și de ce este obligatorie după 40 de ani

Ramona Putin, medic primar radiologie și imagistică medicală la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad vorbește despre când anume se recomandă mamografia și de...

Depresia de vară există și poate fi la fel de gravă ca cea din sezonul rece. Ce spun specialiștii

Depresia sezonieră, fenomenul întâlnit în perioada rece, a început să se manifeste și vara. Specialiștii avertizează că este favorizată de valurile de căldură și...

‘Baby Haaland’ cucerește Peru. Mii de copii primesc numele vedetelor de la Cupa Mondială

Fenomenul „Cupa Mondială” a cuprins întreaga planetă, dar în America de Sud ediția din 2026 a influențat alegerile de nume ale unor familii. Mii...

La doar 9 ani și-a deschis propriul muzeu. Pasiunea pentru dinozauri i-a adus un record mondial

Un copil pasionat de dinozauri și fosile a reușit la o vârstă la care cei mai mulți abia încep să descopere ce vor să...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.