StiripesurseȘtirile zileiLibia cere Ankarei să coopereze pentru retragerea forţelor străine de pe...

Libia cere Ankarei să coopereze pentru retragerea forţelor străine de pe teritoriul său

Publicat:

Guvernul libian de unitate naţională a cerut luni Turciei să coopereze pentru plecarea mercenarilor şi a forţelor străine prezente în Libia, participând totodată la consolidarea încetării focului între forţele rivale, potrivit France Presse, scrie agerpres

“Invităm Turcia să coopereze cu noi pentru a pune capăt prezenţei tuturor forţelor străine şi a mercenarilor cu scopul de a păstra suveranitatea” Libiei, a declarat ministrul libian al afacerilor externe Najla al-Mangoush.

Citește și : Jake Sullivan dă asigurări că politica actualei administraţii americane faţă de Coreea de Nord nu are ca obiectiv să provoace ostilitate

În cursul unei conferinţe de presă cu omologul său turc Mevlut Cavusoglu, aflat în vizită la Tripoli, şefa diplomaţiei libiene a subliniat “importanţa contribuţiei Turciei la încetarea luptelor şi la stabilizarea încetării focului în toată ţară”.

Ministrul turc a criticat la rândul său “acele voci care se fac auzite şi care pun pe picior de egalitate prezenţa turcă în Libia cu cea a grupărilor ilegale”.


Cooperarea între Ankara şi Tripoli în cadrul unui acord militar semnat la sfârşitul anului 2019 a “evitat” ca Libia să se scufunde într-un război civil”, a afirmat el.

“Sprijinul nostru a deschis calea încetării focului şi instalării unui nou executiv unificat politic”, a adăugat ministrul turc, amintind că ţara sa a fost “alături de libieni în momentele dificile”.

Libia încearcă să lase în urmă un deceniu de conflicte, după căderea în 2011 a regimului lui Muammar Gaddafi, când ţara căzuse în haos din cauza existenţei a două puteri rivale, în Tripolitania (vest) şi Cirenaica (est).

În cursul războiului între aceste două puteri rivale în 2019 şi 2020, Turcia a susţinut activ Guvernul de uniune naţională GNA, instalat la Tripoli şi recunoscut de ONU, în timp ce forţele din estul ţării, conduse de mareşalul Khalifa Haftar, au primit sprijin din partea Emiratelor Arabe Unite, a Rusiei şi Egiptului.

Sprijinul militar al Ankarei a permis guvernului de la Tripoli să respingă ofensiva eşuată a mareşalului Haftar, care încercase să cucerească Tripoli.

Citește și : O petrecere ilegală cu 400 de persoane, întreruptă de jandarmi în estul Franţei

După terminarea luptelor vara trecută şi semnarea unui acord de încetare a focului, un nou guvern de unitate a fost înfiinţat.

Acest executiv de tranziţie, condus de omul de afaceri Abdelhamid Debibah, a fost creat în urma unui proces mediat de ONU în noiembrie la Tunis, lansat în februarie la Geneva şi confirmat în martie printr-un vot de încredere în parlamentul libian.

El urmează să asigure tranziţia până la alegerile naţionale prevăzute să aibă loc în decembrie.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

O bacterie ce cauzează boli gingivale afectează inima. Un miliard de oameni trăiesc cu această boală

O anumită bacterie ce duce la boli gingivale afectează și inima. Aproximativ un miliard de oameni la nivel global suferă de această afecțiune. Conform Organizației...

Franța aprobă închisoarea pe viață pentru violatorii copiilor sub 15 ani

Deputații francezi au aprobat marți o modificare legislativă care introduce pedeapsa cu închisoarea pe viață pentru autorii violurilor în serie comise asupra minorilor sub...

Cum au reușit grecii antici să construiască un ‘computer’ în urmă cu peste 2.000 de ani

Un bloc corodat de bronz, recuperat dintr-o epavă aflată pe fundul Mării Egee, s-a dovedit a fi unul dintre cele mai fascinante obiecte descoperite...

‘Tanmaxxing’, noua modă de pe rețelele sociale, stârnește îngrijorarea medicilor

Medicii dermatologi atrag atenția asupra unui nou fenomen devenit viral pe rețelele sociale, denumit „tanmaxxing”, care promovează obținerea unui bronz cât mai intens prin...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.