StiripesurseȘtirile zileiUniversitatea Harvard le cere studenţilor săi să se vaccineze

Universitatea Harvard le cere studenţilor săi să se vaccineze

Publicat:

Studenţilor de la Universitatea Harvard din Statele Unite li se va cere să fie vaccinaţi împotriva COVID-19 la începutul noului semestru în toamnă, informează DPA, potrivit agerpres.

“Pentru a atinge nivelurile ridicate de vaccinare necesare pentru a ne proteja comunitatea, Harvard va cere ca toţi studenţii care vor fi în campus în această toamnă să fie vaccinaţi”, a anunţat miercuri această universitate de elită din Cambridge, Massachusetts.

Citeşte şi: Pentagonul se teme de tot ce-i mai rău! Racheta chinezilor se poate prăbuşi într-o zonă populată – Black News

Potrivit declaraţiei, excepţiile vor fi acordate doar din motive medicale sau religioase.

Anterior, alte universităţi din Ivy League, cum ar fi Yale, Columbia şi Princeton, au introdus deja o astfel cerinţă privind vaccinarea.


Înainte de a se întoarce în campus, studenţii trebuie să se imunizeze complet cu un vaccin aprobat de Food and Drug Administration (FDA), sau de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS).

Aceasta înseamnă că trebuie să fi trecut cel puţin două săptămâni de la administrarea ultimei doze de vaccin, se adaugă în declaraţia universităţii.

Pentru studenţi internaţionali şi cei care nu au acces la un vaccin înainte de venirea toamnei, universitatea le va oferi posibilitatea de a se imuniza la sosire.

Citeşte şi: IFPMA este ‘dezamăgită’ de suspendarea brevetelor pentru vaccinurile anti-COVID-19 – Black News

Fondată în 1636 de imigranţi britanici, Universitatea Harvard este considerată una dintre universităţile de elită din SUA, printre absolvenţii săi numărându-se numeroşi preşedinţi şi zeci de laureaţi ai premiului Nobel.

Peste 23.000 de studenţi sunt înscrişi în prezent la această universitate privată, cunoscută pentru standardele sale riguroase de admitere.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un dragon uriaș a zburat deasupra Londrei

Un dragon uriaș a zburat pe cerul Londrei și a putut fi văzut de la mare distanță. Este vorba despre un echipament dotat cu...

Festivalul de la Veneția și-a dezvăluit juriul. Cine va decide câștigătorii Leului de Aur în 2026

Organizatorii Festivalului Internațional de Film de la Veneția au anunțat componența juriului care va acorda principalele premii ale ediției din 2026, anunță Euronews. Juriul va...

Importurile UE de gaze naturale lichefiate au scăzut ușor în primul trimestru din 2026, arată datele Eurostat

În primul trimestru din 2026, importurile UE de uleiuri petroliere au rămas stabile comparativ cu media lunară din 2025, în timp ce importurile de...

Bilanț dramatic după valul de căldură din Franța: cu aproape 1.000 de morți mai mult decât în mod obișnuit

Valul de căldură care a lovit vestul Europei continuă să producă efecte grave, chiar dacă temperaturile au început să scadă în unele regiuni. Autoritățile...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.