StiripesurseExterneIrlanda intră într-o nouă fază de RELAXARE a restricţiilor

Irlanda intră într-o nouă fază de RELAXARE a restricţiilor

Publicat:

Irlanda a intrat de luni într-o nouă fază de relaxare a restricţiilor decretate la 6 ianuarie, cu deschiderea centrelor comerciale neesenţiale şi reluarea activităţilor culturale în muzee, biblioteci sau galerii de artă, relatează EFE, potrivit agerpres.

De luni, până la şase persoane din aceeaşi familie sau din maximum trei case se pot reuni, deşi întâlnirile pot fi organizate doar în exterior, iar cetăţenii se pot deplasa deja pe întregul teritoriu al ţării.

Citeşte şi: Protestele violente din Ierusalim AMÂNĂ o decizie-cheie în justiţie – Black News

În total, 12.000 de magazine îşi deschid porţile săptămâna aceasta, cu măsuri suplimentare de securitate pentru saloanele de coafură sau centrele de cosmetică, în timp ce majoritatea centrelor comerciale vor oferi doar un serviciu de “rezervare şi ridicare” cu comandă prealabilă.

Planul de relaxare eşalonată a început la 12 aprilie în Irlanda în mod limitat, cu revenirea elevilor în bănci şi reluarea activităţii în construcţii pentru proiectele rezidenţiale.


Redeschiderea restului sectorului construcţiilor, precum şi a comerţului neesenţial răspunde unei evoluţii pozitive a pandemiei, care va determina şi viitorul sectorului hotelier şi al restaurantelor, care vor începe să-şi reia activitatea eşalonat la începutul lunii iunie.

În principiu, hotelurile şi alte tipuri de cazare vor primii primii clienţi din 2 iunie, în timp ce barurile şi restaurantele vor putea servi doar în spaţiul exterior grupuri de maximum şase persoane.

Guvernul a avertizat că următoarea fază a planului de relaxare depinde de situaţia epidemiologică şi de evoluţia campaniei de vaccinare.

Citeşte şi: BOMBĂ într-un autobuz plin cu oameni! Cel puţin 11 persoane au murit – Black News

Autorităţile sanitare irlandeze au anunţat vaccinarea, până vinerea trecută, a 1.305.178 de persoane cu prima doză, la o populaţie de aproape 5 milioane de locuitori, în timp ce 494.012 de persoane au efectuat şi rapelul.

Ultimele date publicate duminică arată că Irlanda a înregistrat două noi decese de coronavirus, ridicând numărul total al morţilor la 4.921, şi 514 noi contagieri, astfel încât bilanţul total a ajuns la 252.809 de cazuri.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Percheziții la serverele Fidesz: Fraude cu fondul din care guvernul Orban finanța proiecte în Transilvania

Procurorii s-au prezentat marți, neanunțați, la centrul care pune la dispoziția Fidesz serverele pentru a sechestra întregul sistem de comunicații și bazele de date...

Un nou front în războiul din Orientul Mijlociu. Rebelii Houthi anunță blocarea unei rute esențiale pentru comerțul mondial

În ecuația deja complicată a războiului din Orientul Mijlociu au intrat și rebelii Houthi, din Yemen. Aliați ai Iranului, aceștia au anunțat că închid...

Palma neașteptată primită de Putin din partea Chinei. Proiectul crucial pe care l-au refuzat chinezii

China a respins, în final, proiectul Rusiei al gazoductului „Power of Siberia-2”, amânat de multă vreme, dând, astfel, o nouă lovitură eforturilor Kremlinului de...

Riposta generalului Sîrskîi în scandalul cu ministrul demis al Apărării. ‘Meseria mea este războiul. Asta fac și voi continua să fac’

Șeful armatei ucrainene, Oleksandr Sîrskîi, a negat public informațiile privind existența unui conflict cu fostul ministru al Apărării, Mihailo Fedorov, generalul afirmând că discuțiile...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.