StiripesurseȘtirile zileiRusia îşi face un sistem comun de apărare antiaeriană cu Tadjikistanul

Rusia îşi face un sistem comun de apărare antiaeriană cu Tadjikistanul

Publicat:

Rusia a aprobat miercuri crearea unui sistem de apărare comun cu Tadjikistanul, fostă republică sovietică din Asia Centrală a cărei frontieră comună cu Afganistanul se întinde pe 1.300 de kilometri, în contextul în care trupele americane urmează să se retragă în acest an de pe teritoriul afgan, relatează EFE şi RIA Novosti, potrivit agerpres.

Premierul rus Mihail Mişustin a aprobat proiectul ce i-a fost prezentat de ministrul apărării Serghei Şoigu, care a efectuat recent o vizită în această ţară din Asia Centrală.

Citeşte şi: Ciocnirile violente dintre palestinieni şi israelieni au continuat şi noaptea trecută – Black News

Coordonarea activităţilor comune în domeniul apărării antiaeriene cu Tadjikistanul va fi asigurată de şeful forţelor aeriene ruse.

Preşedintele tadjik, Emomali Rahmon, a fost singurul lider străin care a asistat sâmbătă la parada din Piaţa Roşie, în compania şefului statului rus Vladimir Putin, cu ocazia Zilei victoriei asupra Germaniei naziste.


Rahmon îşi manifestase îngrijorarea cu o zi înainte într-o discuţie cu Vladimir Putin faţă de situaţia din Afganistan după retragerea trupelor americane.

‘Securitatea în regiune este problema nr.1, ţinând cont de anunţul SUA privind retragerea trupelor lor. De fapt, au fost retrase deja mai mult de jumătate din efective, iar imediat după acest anunţ situaţia s-a înrăutăţit brusc în Afganistan’, a avertizat liderul tadjik.

Ulterior, Putin a anunţat că Moscova lucrează la consolidarea Bazei nr.201 ruse din Tadjikistan – cea mai mare bază militară a Rusiei din străinătate – şi la întărirea armatei tadjice.

Potrivit acordului încheiat în octombrie 2012, Baza nr.201 rusă desfăşurată între capitala tadjikă Duşanbe şi oraşul Boitar va putea rămâne în Tadjikistan până în 2042.

Citeşte şi: Hamas lansează sute de rachete asupra Israelului – Black News

Rusia are sisteme comune de apărare antiaeriană şi cu alte republici din Asia Centrală, precum Kazahstanul şi Kârgâzstanul, dar de asemenea şi cu Belarus, ţară care se învecinează cu NATO.

La începutul lunii mai, reprezentantul special al SUA pentru Afganistan, Zalmay Khalilzad, a efectuat o vizită la Duşanbe, promiţând autorităţilor tadjice asistenţă americană pentru securitate şi dezvoltare economică, notează EFE.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Horoscop 23 iulie 2026

Soarele intră în Leu și aduce energie, optimism și dorință de afirmare. Leii se bucură de magnetism și vitalitate, Racii primesc claritate în plan...

O bacterie ce cauzează boli gingivale afectează inima. Un miliard de oameni trăiesc cu această boală

O anumită bacterie ce duce la boli gingivale afectează și inima. Aproximativ un miliard de oameni la nivel global suferă de această afecțiune. Conform Organizației...

Franța aprobă închisoarea pe viață pentru violatorii copiilor sub 15 ani

Deputații francezi au aprobat marți o modificare legislativă care introduce pedeapsa cu închisoarea pe viață pentru autorii violurilor în serie comise asupra minorilor sub...

Cum au reușit grecii antici să construiască un ‘computer’ în urmă cu peste 2.000 de ani

Un bloc corodat de bronz, recuperat dintr-o epavă aflată pe fundul Mării Egee, s-a dovedit a fi unul dintre cele mai fascinante obiecte descoperite...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.