StiripesurseȘtirile zileiLiz Cheney, înlăturată din conducerea Partidului Republican pentru criticile împotriva lui...

Liz Cheney, înlăturată din conducerea Partidului Republican pentru criticile împotriva lui Trump

Publicat:

Liz Cheney, fiica fostului vicepreşedinte american Dick Cheney, a fost înlăturată miercuri din funcţia de număr 3 al Partidului Republican în Camera Reprezentanţilor, în urma criticilor sale faţă de fostul preşedinte Donald Trump şi afirmaţiile acestuia despre presupusa fraudare a alegerilor din noiembrie, transmit Reuters şi AFP, potrivit agerpres.  

Semn al influenţei puternice pe care Trump o păstrează în tabăra sa politică, cei 212 de republicani din Camera Reprezentanţilor au decis, prin vot secret, înlăturarea colegei lor din ierarhia republicană la puţin timp după ora locală 09.00 (13.00 GMT), în urma unei reuniuni cu uşile închise.

Citește și : Preşedintele Israelului denunţă un ‘pogrom de neiertat’

Liz Cheney ‘nu are niciun fel de personalitate şi n-a adus nimic bun vieţii noastre politice sau ţării noastre’, a comentat Trump într-un comunicat.

‘Voi face tot ce îmi stă în puteri pentru a garanta că fostul preşedinte nu se va mai apropia niciodată de Biroul Oval’, a reacţionat Liz Cheney în faţa presei după verdict.


‘Ţara are nevoie de un Partid Republican care se întemeiază pe principiile fundamentale ale patriotismului şi mă angajez să garantez că lucrurile vor sta astfel încât partidul să meargă înainte’, a adăugat ea.

Liz Cheney, în vârstă de 54 de ani, reprezentând statului Wyoming, s-a numărat printre cei zece republicani care au votat în favoarea procedurii de impeachment împotriva lui Trump pentru acuzaţiile de ‘incitare la insurecţie’ în asaltul asupra Capitoliului la 6 ianuarie.

În ultimele zile, ea a afirmat că afirmaţiile false despre fraudarea alegerilor ‘ne otrăvesc sistemul democratic’ şi oricine le rosteşte ‘propagă marea minciună’.

Prin câteva comunicate incendiare, fostul preşedinte a avut o influenţă covârşitoare asupra demiterii aşteptate a lui Liz Cheney – după ce supravieţuise în februarie unei moţiuni care o viza -, pe care numit-o ‘o imbecilă belicoasă care nu a făcut nimic la conducere’.

În ultimele zile, Liz Cheney a părut resemnată că îşi va pierde funcţia, dar le-a cerut colegilor să întoarcă spatele ‘cultului personalităţii lui Trump’.

Marţi seară, într-un hemiciclu aproape gol, ea a rostit un discurs acid împotriva adversarului său. ‘A rămâne tăcut şi a ignora minciuna’ privind frauda electorală presupusă ‘îl întăreşte pe mincinos. Nu voi participa la aceasta’, a spus ea.

Din poziţia de număr 3, sau ‘conference chair’, Liz Cheney era responsabilă cu transmiterea mesajelor republicanilor, o misiune cu atât mai importantă cu cât se apropie alegerile de la jumătatea mandatului.

Citește și : Adunarea Naţională a Franţei dă undă verde ‘paşaportului sanitar COVID-19’

Consilieri ai republicanilor din Cameră şi strategi ai partidului au spus că îndepărtarea lui Liz Cheney i-ar putea ajuta pe termen scurt pe republicani să poată conta pe susţinătorii lui Trump la startul campaniei pentru alegerile din 2022 pentru Congres, în urma cărora speră să recâştige majorităţile în Cameră şi Senat.

În locul lui Liz Cheney, Trump şi liderul republicanilor din Cameră, Kevin McCarthy, o susţin pe Elise Stefanik, 36 de ani, aleasă de pe poziţii moderate în Congres pentru prima oară în urmă cu şase ani şi devenită ulterior una din vocile puternice pro-Trump, căruia îi susţine şi acuzaţiile de fraudă electorală.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Parlamentul a simplificat procedurile care simplifică autorizarea sistemelor pentru stocarea energiei electrice

Instalarea sistemelor fotovoltaice, a pompelor de căldură și a bateriilor pentru stocarea energiei electrice va necesita mai puține acte și proceduri administrative. Parlamentul a...

SONDAJ 54% dintre moldoveni ar vota împotriva unirii cu România

Mai mult de jumătate dintre cetăţenii Republicii Moldova ar vota împotriva unirii cu România la un eventual referendum, iar aproape 50% consideră că orientarea...

Cine sunt cei trei angajați cu ‘funcții de decizie’ de la Moldatsa, reținuți de CNA pentru 72 de ore

Contabila-șefă, șeful adjunct în Departament Securitate Aeronautică și șeful adjunct în Direcția Administrativă sunt persoanele cu „funcții de decizie” reținute în urma perchezițiilor desfășurate...

Expert: Cinci raioane trebuie unificate într-o singură entitate administrativă

Reforma administrației publice locale este deja întârziată, iar modul în care autoritățile au inițiat acest proces lasă de dorit. Declarația aparține expertului în drept...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.