StiripesurseȘtirile zileiUn om paralizat a reușit să SCRIE cu MINTEA

Un om paralizat a reușit să SCRIE cu MINTEA

Publicat:

Oamenii de ştiinţă au dezvoltat o interfaţă creier-computer (brain-computer interface – BCI), concepută pentru a restabili capacitatea de a comunica în cazul persoanelor cu leziuni ale măduvei spinării şi tulburări neurologice, precum scleroza laterală amiotrofică (SLA), conform unui comunicat al National Institutes of Health (NIH) din Statele Unite, citat de agenţia Xinhua şi The Guardian, potrivit agerpres.

În momentul în care o persoană paralizează din cauza leziunilor suferite la nivelul măduvei spinării, partea creierului său care controlează mişcarea continuă să funcţioneze. Pe acest considerent, cercetătorii s-au concentrat asupra zonei creierului care este responsabilă de abilităţile motorii.

Citește și: Turcia le cere musulmanilor să adopte o poziție clară față de situația din Gaza

Participantului la studiu i s-a solicitat să copieze litere afişate pe un ecran, care includeau 26 de litere mici, împreună cu unele semne de punctuaţie, imaginându-şi că ţine în mână un stilou. În acelaşi timp, electrozii implantaţi au înregistrat activitatea creierului de la aproximativ 200 de neuroni individuali care au răspuns diferit în timp ce el ”scria cu mintea” fiecare literă.

După o serie de sesiuni de instruire, algoritmii computerului BCI au învăţat cum să recunoască tiparele neuronale corespunzătoare fiecărei litere, ceea ce a permis participantului la studiu să ”scrie” propoziţii noi, care nu fuseseră tipărite înainte. Computerul a afişat literele ”scrise” în minte în timp real.


Pe baza acestui sistem, participantul a reuşit să compună propoziţii şi să comunice cu ceilalţi la o viteză de aproximativ 90 de caractere pe minut, comparabil cu o persoană de vârstă similară care tastează pe un smartphone.

Bărbatul, cu vârsta în jur de 60 de ani, a rămas paralizat de la gât în jos în urma unui accident suferit în 2007, potrivit The Guardian. Identificat în studiu drept T5, el a reuşit astfel să transmită pe ecran 18 cuvinte pe minut cu o acurateţe de scriere a literelor de peste 94%.

Este pentru prima dată când oamenii de ştiinţă au reuşit să creeze propoziţii pe baza activităţii cerebrale asociată scrierii de mână, ceea ce deschide calea către dispozitive mai sofisticate care pot ajuta persoanele paralizate să comunice mai repede şi mai clar.

Sisteme BCI similare au fost dezvoltate pentru a restabili funcţia motorie prin dispozitive precum braţele robotizate. Spre deosebire de acestea, interfeţele ”point-and-click” (”indică şi apasă”) au atins o viteză de doar aproximativ 40 de caractere pe minut.

”Această metodă reprezintă o îmbunătăţire semnificativă faţă de BCI-urile de comunicare existente, care se bazează pe utilizarea creierului pentru a muta un cursor pentru a ‘tasta’ cuvinte pe un ecran”, a declarat Frank Willett, cercetător la Universitatea Stanford, autor principal al studiului.

Citește și: Imagini greu de privit: Un arab a fost LINȘAT de evreii furioși!

”Încercarea de a scrie fiecare literă produce un model unic de activitate în creier, ceea ce înlesneşte activitatea computerului de a identifica ceea ce se scrie, cu o precizie şi o viteză mult mai mari”, a explicat el.

Studiul clinic, intitulat ”BrainGate2”, testează în prezent siguranţa BCI care conectează în mod direct creierul unei persoane la un computer.

Echipa de cercetare intenţionează să testeze în viitor acest sistem pe un pacient care şi-a pierdut capacitatea de a vorbi, precum o persoană care suferă de SLA în stadiu avansat. În plus, oamenii de ştiinţă intenţionează să mărească numărul de caractere disponibile pentru participanţii la studiu.

Studiul a fost publicat în jurnalul ştiinţific Nature.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Moldova și Germania simplifică recunoașterea reciprocă a actelor oficiale

Actele oficiale emise în Republica Moldova și Germania vor putea fi utilizate reciproc doar cu aplicarea apostilei, fără procedura de supralegalizare. Măsura intră în...

Instanțele judecătorești vor putea utiliza mai larg e-Dosarul și ședințele prin videoconferință

Instanțele judecătorești vor putea utiliza mai larg instrumentele digitale, inclusiv sistemul informațional e-Dosar judiciar și ședințele de judecată prin videoconferință, după ce Guvernul a...

Maia Sandu trasează o direcţie clară noului guvern: ‘este obligat să alinieze Moldova la standardele europene’

Președinta Maia Sandu a declarat că noul Guvern „este obligat să consolideze securitatea și statul de drept în țară, să continue să alinieze Moldova...

Indemnizația de maternitate NU va mai depinde de căsătoria părinților

Indemnizația de maternitate nu va mai depinde de statutul civil al părinților. Decizia a fost aprobată, astăzi, în scopul aplicării principiului egalității de tratament...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.