StiripesurseȘtirile zileiUn posibil summit între Putin şi Biden ar putea avea loc...

Un posibil summit între Putin şi Biden ar putea avea loc online (Kremlin)

Publicat:

Un posibil summit între preşedintele rus Vladimir Putin şi omologul său american Joe Biden ar putea avea loc online, în funcţie de recomandările epidemiologilor, a declarat joi purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, conform agenţiei Interfax, transmite dpa, potrivit agerpres.

Putin are programată joi o întrevedere tot în mediul virtual cu secretarul general al ONU, Antonio Guterres, deşi acesta se află în prezent chiar la Moscova.

Citește și : Patru reporteri ai Anadolu au fost RĂNIȚI în Israel

Potrivit lui Dmitri Peskov, decizia ca discuţia să se desfăşoare online a fost luată din cauza pandemiei şi la recomandarea experţilor.

Preşedintele Putin, care a fost vaccinat deja împotriva COVID-19, trebuie să respecte toate măsurile de precauţie, a indicat Kremlinul.


Biden i-a propus lui Putin să se întâlnească într-o ţară terţă, posibil undeva în Europa în cursul acestei veri, în contextul exacerbării tensiunilor între Rusia şi Statele Unite.

Deocamdată, Kremlinul nu a acceptat în mod oficial invitaţia.

Joe Biden urmează să se deplaseze în Europa în luna iunie pentru viitorul summit NATO.

Citește și : Aeroportul Ramon din Israel funcţionează la parametri normali

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Acordarea ajutorului de stat, reglementată printr-o nouă lege

Procesul de acordare a ajutorului de stat pentru întreprinderile din Republica Moldova va deveni mai transparent, mai clar și mai previzibil. Noile reguli sunt...

Presa ucraineană, despre drona doborâtă în Buzău: A pătruns cel mai adânc în spațiul aerian al României. Rusia ataca Odesa în acel moment

Publicația ucraineană Kiev Post scrie că drona doborâtă vineri de un avion F-16 al Forțelor Aeriene Române în județul Buzău a pătruns mult mai...

Noi instrumente pentru digitalizarea mai rapidă a serviciilor publice

Agenția de Guvernare Electronică (AGE) a prezentat vineri, 24 iulie, un nou set de instrumente tehnice destinate dezvoltatorilor software, care au scopul de a...

50 de milioane de euro pentru modernizarea școlilor-model

Mai multe școli moderne și condiții mai bune pentru elevi. 20 de instituții de învățământ vor fi renovate și dotate cu echipamente noi printr-un...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.