StiripesurseȘtirile zileiProcesul a trei poliţişti implicaţi în moartea lui George Floyd, amânat...

Procesul a trei poliţişti implicaţi în moartea lui George Floyd, amânat până în martie 2022

Publicat:

Procesul a trei poliţişti implicaţi în moartea afro-americanului George Floyd a fost amânat joi din august 2021 până în martie 2022 de către un magistrat din statul Minnesota, care a decis să lase justiţia federală să se pronunţe prima, transmite AFP, potrivit agerpres

Poliţistul alb Derek Chauvin, care l-a asfixiat cu genunchiul său pe George Floyd pe 25 mai 2020 la Minneapolis, a fost găsit vinovat de omor de un tribunal din Minnesota miercuri, urmând ca pedeapsa să-i fie pronunţată pe 25 iunie.

Citește și : Patru reporteri ai Anadolu au fost RĂNIȚI în Israel

Foştii săi colegi Tou Thao, Alexander Kueng şi Thomas Lane, care au luat parte la dramă, urmau să fie judecaţi cu începere din 22 august, în acelaşi cadru, pentru complicitate la omor.

Însă justiţia federală a anunţat săptămâna trecută că a deschis, la rândul său, urmărirea împotriva celor patru bărbaţi, acuzaţi că i-au ‘încălcat drepturile constituţionale’ lui Floyd atunci când au încercat să-l aresteze.


În timpul unei audieri de procedură, judecătorul Peter Cahill a considerat joi că pedepsele pe care le riscă aceştia în faţa justiţiei federale ‘sunt mult mai ridicate’ şi că este ‘mai logic să fie lăsat procesul federal să se desfăşoare primul’.

În consecinţă, Cahill a amânat până pe 7 martie 2022 deschiderea procesului celor trei poliţişti pentru ‘complicitate la omor’.

Citește și : Aeroportul Ramon din Israel funcţionează la parametri normali

În Statele Unite, urmările în justiţie ‘duble’, în faţa justiţiei statelor şi a justiţiei federale, sunt autorizate, dar relativ rare. Ele reflectă importanţa acestui caz, aflat în vara trecută în centrul unor manifestaţii uriaşe împotriva rasismului şi a violenţelor poliţiei.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

O bacterie ce cauzează boli gingivale afectează inima. Un miliard de oameni trăiesc cu această boală

O anumită bacterie ce duce la boli gingivale afectează și inima. Aproximativ un miliard de oameni la nivel global suferă de această afecțiune. Conform Organizației...

Franța aprobă închisoarea pe viață pentru violatorii copiilor sub 15 ani

Deputații francezi au aprobat marți o modificare legislativă care introduce pedeapsa cu închisoarea pe viață pentru autorii violurilor în serie comise asupra minorilor sub...

Cum au reușit grecii antici să construiască un ‘computer’ în urmă cu peste 2.000 de ani

Un bloc corodat de bronz, recuperat dintr-o epavă aflată pe fundul Mării Egee, s-a dovedit a fi unul dintre cele mai fascinante obiecte descoperite...

‘Tanmaxxing’, noua modă de pe rețelele sociale, stârnește îngrijorarea medicilor

Medicii dermatologi atrag atenția asupra unui nou fenomen devenit viral pe rețelele sociale, denumit „tanmaxxing”, care promovează obținerea unui bronz cât mai intens prin...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.