StiripesurseȘtirile zileiChina refuză discuţiile cu Statele Unite pe teme militare

China refuză discuţiile cu Statele Unite pe teme militare

Publicat:

Administraţia de la Beijing a refuzat propunerile Departamentului american al Apărării privind discuţii pe teme militare, complicând relaţiile bilaterale într-o perioadă de tensiuni între cele mai puternice armate ale lumii, scrie cotidianul Financial Times, potrivit mediafax.

Lloyd Austin, secretarul american al Apărării, a trimis trei solicitări pentru discuţii cu generalul Xu Qiliang, vicepreşedintele Comisiei Militare Centrale din China şi membru al Comitetului politic al Partidului Comunist Chinez.

Citește și : Certificatul verde digital al UE ar trebui să fie funcţional de la 1 iulie

Însă China a refuzat conversaţiile, au declarat trei oficiali americani.

Administraţia Joseph Biden vrea discuţii cu Beijingul pe teme militare, în contextul tensiunilor din zona Indo-Pacifică. Militari din SUA şi China au misiuni în zone din ce în ce mai apropiate, mai ales în Marea Chinei de Sud, unde armata chineză a devenit agresivă în apropierea Taiwanului.


“Armata chineză nu a fost receptivă”, a declarat un oficial din cadrul Pentagonului, citat de FT.

Generalul Mark Milley, şeful Statului Major Interarme din SUA, nu a mai vorbit cu omologul său din China din ianuarie, ultima conversaţie având loc înainte de începerea mandatului preşedintelui Joseph Biden.

În ultimele luni, Statele Unite au criticat dur acţiunile de reprimare asupra etnicilor uiguri din provincia chineză Xinjiang şi activităţile militare chineze în apropierea Taiwanului. China a denunţat atitudinea imperialistă a SUA.

Citește și : Talibanii au preluat controlul asupra încă unui district strategic din Afganistan

 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

VIDEO O seră ilegală de cânepă a fost găsită într-o curte din Soroca

Un bărbat de 54 de ani din raionul Soroca este cercetat de polițiști, fiind suspectat că ar fi cultivat ilegal plante cu conținut narcotic. În...

Nu doar plămânii sunt afectați. Ce efecte are fumul incendiilor forestiere asupra organismului

Fumul provenit din incendiile forestiere poate afecta aproape orice parte a corpului, nu doar plămânii, avertizează cercetătorii. Studiile arată că particulele toxice din fum...

Cum afectează scumpirile și inegalitățile economice sănătatea mintală. Avertismentul cercetătorilor

Un nou studiu sugerează că probleme precum anxietatea, stresul și epuizarea nu sunt doar rezultatul alegerilor individuale sau al stilului de viață, ci și...

De ce simțim durerea diferit? Cum s-a schimbat în mii de ani modul în care oamenii înțeleg suferința

Durerea este una dintre puținele experiențe pe care le împărtășesc toți oamenii, indiferent de vârstă, cultură sau locul în care trăiesc. Totuși, felul în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.