StiripesurseȘtirile zileiPoliţia din Myanmar a ucis şapte naţionalişti budişti - VIDEO

Poliţia din Myanmar a ucis şapte naţionalişti budişti – VIDEO

Publicat:

Poliţia din Myanmar a deschis focul marţi seară în vestul ţării asupra unei mulţimi de naţionalişti budişti furioşi, omorând şapte manifestanţi, într-o regiune unde s-au înregistrat violenţele împotriva minorităţii musulmane rohingya care au făcut mii de morţi şi sute de mii de refugiaţi, relatează miercuri AFP, potrivit agerpres.

“Forţele de securitate au cerut mulţimii să se disperseze şi au tras focuri de avertizare în aer cu gloanţe de cauciuc. Dar fără efect. Apoi, poliţia a tras cu gloanţe reale pentru a dispersa oamenii”, a declarat Myo Soe, purtător de cuvânt al poliţiei din Myanmar (fostă Birmania).

Citeşte şi: Papa Francisc a fost lovit în Chile cu o şapcă – VIDEO

“Şapte persoane au fost ucise şi treisprezece rănite la Mrauk U”, a adăugat el, precizând că 20 de poliţişti au fost răniţi de pietrele aruncate.

Miercuri dimineaţă, calmul a revenit în oraş şi poliţia a fost desfăşurată pe străzi, a precizat el.


Furia mulţimii a fost declanşată de interdicţia unei manifestaţii a naţionaliştilor pentru comemorarea vechiului regat budist Rakhine.

Cu toate acestea, mii de persoane s-au adunat şi au strigat sloganuri cerând “suveranitatea statului Rakhine” înainte de a ataca o clădire oficială.

Fostă capitală de regat, Mrauk U este situat în statul Rakhine din vestul Myanmar, o regiune sub tensiune foarte puternică din vara trecută când a început o campanie de represiune a armatei. Peste 650.000 de membri ai minorităţii musulmane rohingya au fugit de atunci în Bangladesh.

Naţiunile Unite şi ONG-urile vorbesc despre o “purificare etnică”.

Citeşte şi: Un meteorit a căzut lângă Detroit şi a provocat un cutremur – VIDEO

Regiunea, aflată într-o stare jalnică cu o rată a sărăciei de 78%, este afectată de ura dintre comunităţile budiste şi musulmane.

Incidentele au loc la câteva ore după semnarea de către Bangladesh şi Myanmar a unui acord pentru repatrierea rohingya care au fugit din ţară de la izbucnirea violenţelor.

Sub presiunea comunităţii internaţionale, alarmată de condiţiile de viaţă ale rohingya, guvernul din Myanmar a promis să repatrieze refugiaţii dacă ei pot dovedi că au trăit anterior în ţară.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Noul ministru al Agriculturii neagă orice legătură cu PDM

Noul ministru al Agriculturii și Industriei Alimentare, Radu Musteață, respinge informațiile potrivit cărora ar fi avut legături cu fostul Partid Democrat, condus de oligarhul...

VIDEO Doi tineri au înșelat două femei cu peste 200 de mii de lei

Doi tineri, în vârstă de 19 și 21 de ani, au fost plasați în arest preventiv pentru 30 de zile, fiind suspectați de implicare...

Procurorii au deschis 70 de dosare care vizează Partidul Șor și structurile afiliate

Procurorii anticorupție au pornit, în ultimii șapte ani, 70 de cauze penale privind finanțarea ilegală a partidelor, coruperea alegătorilor și fraudele electorale asociate fostului...

Ministerul Justiției avertizează asupra unei noi tentative de fraudă

Ministerul Justiției avertizează cetățenii cu privire la o nouă tentativă de fraudă, în care denumirea instituției și identitatea conducerii sunt folosite în mod abuziv...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.