StiripesurseSintezeNetanyahu ameninţă Hamasul de faţă cu Blinken

Netanyahu ameninţă Hamasul de faţă cu Blinken

Publicat:

Israelul va răspunde “foarte puternic” dacă mişcarea islamistă Hamas, aflată la putere în Fâşia Gaza, încalcă armistiţiul aflat în vigoare de vineri, a avertizat marţi premierul israelian Benjamin Netanyahu, în cadrul unei conferinţe de presă comune cu secretarul de stat american Antony Blinken, aflat în vizită în Israel, transmite AFP, potrivit agerpres.

“Dacă Hamas întrerupe armistiţiul şi atacă Israelul, răspunsul nostru va fi foarte puternic”, a declarat Netanyahu în urma întrevederii sale cu Blinken ce are loc în a cincea zi de la debutul armistiţiului încheiat după 11 zile de ciocniri intense între militanţi palestinieni şi armata israeliană, soldate cu peste 200 de morţi, în mare majoritate palestinieni.

Citeşte şi: Australia îşi ÎNCHIDE ambasada din Afganistan

La rândul său, şeful diplomaţiei americane a asigurat că Washingtonul va face demersuri pe lângă partenerii săi pentru a sprijini reconstrucţia în Gaza, în cadrul eforturilor de a susţine armistiţiul, subliniind însă că SUA vor să evite ca Hamas, pe care o consideră organizaţie teroristă, să poată beneficia de această asistenţă.

“Ştim că pentru a împiedica revenirea la violenţă trebuie să folosim spaţiul creat pentru a reglementa o serie de probleme şi provocări profunde. Iar acest lucru începe cu remedierea situaţiei umanitare grave din Gaza şi începerea reconstrucţiei”, a spus Blinken.


Citeşte şi: CDC investighează cazuri de INFLAMAŢIE CARDIACĂ post-vaccinare apărute la tineri

Washingtonul se va preocupa să strângă sprijin internaţional pentru Gaza şi va avea o proprie contribuţie “semnificativă”, ce urmează să fie anunţată mai târziu marţi, a menţionat secretarul de stat american.

Blinken avea prevăzută tot pentru marţi o întrevedere cu preşedintele palestinian Mahmoud Abbas la Ramallah, în Cisiordania.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Experţii se îndoiesc că va exista o ruptură între Trump şi Netanyahu, după o discuţie tensionată din care nu au lipsit invectivele

Blocat în negocieri complicate cu Iranul, Donald Trump a părut să-şi verse nervii asupra marelui său aliat, premierul israelian Benjamin Netanyahu, relatează AFP într-un...

Europa, din nou pregătită să deschidă un dialog cu Vladimir Putin

Europenii, în frunte cu Franța, încearcă să redeschidă un canal de discuții cu Vladimir Putin, în timp ce Statele Unite par să își piardă...

Ucraina, vizată de un număr record de drone ruseşti în luna mai

Rusia a vizat Ucraina cu un număr record de drone cu rază lungă de acţiune în luna mai, potrivit unei analize AFP în baza...

Excelența în afaceri, celebrată la Gala Businessului Moldovenesc 2026

Peste 300 de participanți s-au reunit în seara zilei de astăzi la Gala Businessului Moldovenesc 2026 - unul dintre cele mai importante evenimente dedicate...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.