StiripesurseDiasporaONU avertizează în legătură cu poluarea în continuare a solului şi...

ONU avertizează în legătură cu poluarea în continuare a solului şi pericolele sale pentru sănătatea oamenilor

Publicat:

Organizaţia Naţiunilor Unite a avertizat în legătură cu poluarea în continuare a solului şi pericolele sale pentru sănătatea oamenilor, într-un raport publicat vineri, relatează dpa, potrivit agerpres .

Poluarea solului poate fi invizibilă pentru ochiul uman, însă “compromite alimentele pe care le consumăm, apa pe care o bem şi aerul pe care îl respirăm”, a declarat Inger Andersen, directorul Programului Naţiunilor Unite pentru Mediu (UNEP).

Citește și : Autorităţile italiene au găsit o tonă de cocaină ascunsă printre banane

“Mii de compuşi chimici sintetici diferiţi şi elemente existente în mod natural cu potenţială toxicitate au fost eliberaţi în mediul înconjurător prin activităţile umane din cele mai vechi timpuri”, se arată în raportul redactat de UNEP şi Organizaţia ONU pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO).

Potrivit raportului, principalii poluatori provin din sectoarele industrial, minier şi agricol, precum şi din tratarea deşeurilor, extracţia combustibililor fosili şi emisiile din trafic. “Nu există, totuşi, date concrete şi comparabile privind emisiile efective din fiecare sector”, se mai arată în raport.


Multe dintre substanţele dăunătoare solului, inclusiv pesticide, plastifianţi şi polimeri sintetici, pot persista în natură mult timp şi contaminează alimentele, constituind, prin urmare, un risc pentru sănătatea umană, conform raportului.

Copiii, fetuşii şi femeile însărcinate, precum şi persoanele mai sărace, sunt ameninţaţi în special de poluarea solului, a mai spus ONU.

Citește și : Elevii din Spania vor fi vaccinaţi cu două săptămâmi înainte de începerea noului an şcolar

La nivel mondial, poluarea joacă un rol important în ţările emergente şi în curs de dezvoltare, deoarece multe dintre ele nu au acces la tehnologii de curăţare.

De la începutul secolului 21, producţia globală anuală de substanţe chimice industriale s-a dublat şi se ridică acum la 2,3 miliarde de tone, potrivit experţilor, care se aşteaptă la o creştere de 85% până în 2030.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Peste 6.700 de apeluri zilnice la 112, într-o singură săptămână

În perioada 8–14 iunie 2026, Serviciul național unic pentru apelurile de urgență 112 a recepționat 47.478 de apeluri, aproape 70% dintre apeluri au reprezentat...

Ziua Mondială a Donatorului de Sânge, marcată în Republica Moldova printr-un eveniment național de donare

Republica Moldova marchează Ziua Mondială a Donatorului de Sânge, printr-un eveniment național de donare, organizat astăzi la Palatul Republicii, în cadrul campaniei cu genericul: „Donează...

R. Moldova a inaugurat un Consulat Onorific în Danemarca

Republica Moldova și-a extins reprezentarea consulară în Regatul Danemarcei prin inaugurarea Consulatului Onorific în orașul Roskilde. Noua structură consulară va deservi regiunea Zealand și...

VIDEO Ziua Mondială a Donatorului de Sânge: fiecare donare poate salva până la trei vieți

Ministerul Sănătății a adus un omagiu donatorilor voluntari de sânge cu ocazia Zilei Mondiale a Donatorului de Sânge, marcată anual la 14 iunie, evidențiind...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.