StiripesurseȘtirile zileiCel puţin 150 de militari afgani au fost ucişi sau răniţi...

Cel puţin 150 de militari afgani au fost ucişi sau răniţi în ultimele 24 de ore

Publicat:

Cel puţin 150 de militari afgani au fost ucişi sau răniţi în ultimele 24 de ore, în urma unei intensificări a atacurilor talibanilor, în contextul retragerii trupelor străine, anunţă luni oficiali afgani, relatează Reuters, scrie news.ro.

Confruntări armate fac ravagii în 26 dintre cele 34 de provincii afgane, declară aceşti oficiali sub protecţia anonimatului, iar bilanţul este ”incredibil de mare”, denunţă unul dntre ei.

Citește și : Poliţia italiană A SPART un grup antisemit şi rasist activ pe reţelele sociale

Guvernul afgan subliniază că aceste confruntări armate s-au intensificat în întreaga ţară, după ce Statele Unite au lansat retragerea trupelor americane până la 11 septembrie.

Talibanii au cucerit luni districtul Shahrak, în provincia Ghor (vest), şi au obligat trupele afgane să se replieze în sate vecine, potrivit unor oficiali locali.


Un atentat cu maşină-capcană a vizat un sediu al poliţiei în districtul Khas Balkh, în provincia Balkh, şi s-a soldat duminică cu cel puţin patru morţi şi 50 de răniţi, inclusiv civili, potrivit oficialilor citaţi.

Citește și : Berlinul vrea ca doar cei mari din UE să aibă drept la veto: ‘Nu ne mai putem permite să fim luaţi OSTATICI!’

”În ultimele 24 de ore, s-au înregistrat, din nefericire, 157 de victime în rândul forţelor” de securitate, precizează un oficial afgan.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

MEC a lansat concursul de repartizare în funcțiile didactice vacante. Tinerii profesori pot primi până la 375.000 de lei

Ministerul Educației și Cercetării a lansat concursul de repartizare în funcțiile didactice vacante pentru anul de studii 2026–2027. Dosarele pot fi depuse în perioada...

4 granturi de câte 5.000 de dolari pentru proiecte despre climă și egalitate de gen

Dacă ai o idee care leagă schimbările climatice de egalitatea de gen, poți aplica la un nou program de granturi lansat de Rețeaua Națională...

Ministerul Energiei: Țara noastră continuă să avanseze în procesul de integrare europeană în sectorul energetic

Republica Moldova continuă să avanseze în procesul de integrare europeană în sectorul energetic. Astfel, țara noastră a înregistrat progrese semnificative atât în implementarea reformelor...

Numărul moldovenilor care citesc a scăzut în ultima perioadă

Cititul devine o activitate tot mai rar practicată în Republica Moldova, arată datele unui studiu realizat de Biroul Național de Statistică. Deși numărul persoanelor...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.