StiripesurseȘtirile zileiIRS-ul american NU ŞTIE cum au ajuns în presă detalii despre...

IRS-ul american NU ŞTIE cum au ajuns în presă detalii despre impozitele NEPLĂTITE ale miliardarilor

Publicat:

Agenţia de administrare fiscală a SUA (IRS) a indicat că investighează modul în care au ajuns în presă informaţii privind impozitele unor dintre cei mai bogaţi americani, între care Jeff Bezos (Amazon) şi Elon Musk (Tesla), relatează miercuri dpa, potrivit agerpres.

“Nu pot spune nimic cu privire la un contribuabil anume”, a declarat directorul IRS, Charles Rettig, într-o audiere în comisia pentru finanţe a Senatului.

Citeşte şi: Răspunsul lui Macron la palma încasată în Tain-l’Hermitage – Black News

“Pot să confirm că are loc o anchetă referitor la alegaţiile că sursa informaţiilor din articolul respectiv a provenit din IRS”, a adăugat el.

Dezvăluirea neautorizată de informaţii guvernamentale confidenţiale este ilegală, a menţionat un purtător de cuvânt al Departamentului trezoreriei (Ministerul de Finanţe).


Controversa vine după ce organizaţia de presă americană ProPublica, specializată în investigaţii, a publicat un raport despre care susţine că are la bază “o vastă colecţie de informaţii ale IRS ce arată cum miliardari ca Jeff Bezos, Elon Musk şi Warren Buffett (Berkshire Hathaway) plătesc impozite foarte mici în comparaţie cu averea colosală de care dispun, sau uneori deloc”.

ProPublica a utilizat “documente fiscale confidenţiale” pentru a compara impozitele federale pe venit ale celor 25 cei mai bogaţi americani din 2014 până în 2018 cu creşterea înregistrată de averile lor, consemnată în clasamentul Forbes. Autorii raportului au ajuns la concluzia că în medie “cota reală de impozitare” a fost de numai 3,4%.

Citeşte şi: Alegeri prezidenţiale în Mongolia – Black News

“Orice dezvăluire neautorizată de informaţii guvernamentale confidenţiale de către o persoană cu acces la aceste informaţii este ilegală şi tratăm acest lucru cu cea mai mare seriozitate”, a insistat secretara de presă a Casei Albe, Jen Psaki.

Ea a adăugat că nu doreşte să comenteze despre cazuri specifice, dar că “mai sunt multe de făcut pentru a asigura că marile corporaţii, persoanele cu cele mai mari venituri plătesc o contribuţie mai corectă”.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Se dădeau angajați ai băncii, BNM și Poliției şi au lăsat o femeie fără 2,4 milioane de lei

Un tânăr de 21 de ani a fost trimis pe banca acuzaților fiind învinuit de escrocherie. Dacă vinovăția acestuia va fi demonstrată, individul riscă...

Un român a exploatat sexual o moldoveancă în Grecia

Un bărbat a fost condamnat la opt ani de închisoare pentru trafic de persoane, după ce a convins o tânără din Nisporeni să plece...

Avertisment MAE: Evitaţi călătoriile în Federația Rusă!

Autoritățile de la Chișinău recomandă cetățenilor să evite, pe cât posibil, deplasările în Federația Rusă. Și asta pentru că se mențin riscurile sporite de...

Wall Street Journal: Dronele navale ucrainene Magura vor fi produse în SUA

Compania americană ReconCraft va începe producția platformelor navale ucrainene Magura în Statele Unite, în parteneriat cu firma ucraineană UFORCE. Compania americană ReconCraft și UFORCE, producătorul...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.