StiripesurseSintezeRudele victimelor atacurilor Hamas din Israel au dat în judecată bănci...

Rudele victimelor atacurilor Hamas din Israel au dat în judecată bănci şi organizaţii din Qatar pentru finanţarea terorismului

Publicat:

Rudele victimelor atacurilor din Israel au dat în judecată bănci şi organizaţii din Qatar pentru finanţarea mişcării islamiste Hamas, relatează miercuri dpa, potrivit agerpres

Douăzeci şi patru de familii solicită în instanţă echivalentul a peste 300 de milioane de dolari în daune, după cum a confirmat miercuri la Tel Aviv organizaţia de apărare a drepturilor civile Shurat HaDin.

Citește și: Captură-record de cocaină în Malta

Organizaţia a făcut o plângere în numele familiilor la tribunalul districtual din Ierusalim.

Cei 130 de reclamanţi acuză bănci şi organizaţii caritabile că le plătesc bani teroriştilor din aripa militară a Hamas şi din organizaţia Jihadul Islamic, finanţând astfel atacuri teroriste, potrivit Shurat HaDin.


Organizaţia a acuzat şi tirul masiv cu rachete al grupurilor islamiste din Fâşia Gaza spre Israel din timpul conflictului armat în mai.

“Dacă statul Israel nu poate preveni finanţarea terorismului palestinian de către Qatar, atunci victimele terorismului vor acţiona pentru a preveni acest lucru”, a declarat preşedintele Shurat HaDin, Nitsana Darshan-Leitner, citată într-un comunicat.

Qatarul menţine relaţii bune cu Hamas, care controlează Fâşia Gaza, în timp ce UE, Israel şi SUA clasifică Hamas drept organizaţie teroristă.

Qatarul efectuează cu regularitate plăţi de mai multe milioane de dolari în Fâşia Gaza în beneficiul familiilor sărace şi al programelor ONU. Aceste plăţi sunt criticate în Israel, acuzând că în cele din urmă banii ajută Hamas.

Citește și: Schimbările climatice, pandemia, China şi comerţul sunt incluse în summitul UE-SUA

Israelul a impus o blocadă asupra Fâşiei Gaza în urmă cu peste zece ani, care este susţinută de Egipt. Ambele ţări justifică măsură prin urmărirea intereselor lor de securitate.

Shurat HaDin a mai câştigat un caz similar într-un tribunal israelian. Un purtător de cuvânt al organizaţiei şi-a exprimat optimismul că reclamanţii vor primi bani în eventualitatea unei victorii. Pârâţii din acest dosar sunt entităţi comerciale, ale căror conturi şi proprietăţi pot fi blocate.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Experţii se îndoiesc că va exista o ruptură între Trump şi Netanyahu, după o discuţie tensionată din care nu au lipsit invectivele

Blocat în negocieri complicate cu Iranul, Donald Trump a părut să-şi verse nervii asupra marelui său aliat, premierul israelian Benjamin Netanyahu, relatează AFP într-un...

Europa, din nou pregătită să deschidă un dialog cu Vladimir Putin

Europenii, în frunte cu Franța, încearcă să redeschidă un canal de discuții cu Vladimir Putin, în timp ce Statele Unite par să își piardă...

Ucraina, vizată de un număr record de drone ruseşti în luna mai

Rusia a vizat Ucraina cu un număr record de drone cu rază lungă de acţiune în luna mai, potrivit unei analize AFP în baza...

Excelența în afaceri, celebrată la Gala Businessului Moldovenesc 2026

Peste 300 de participanți s-au reunit în seara zilei de astăzi la Gala Businessului Moldovenesc 2026 - unul dintre cele mai importante evenimente dedicate...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.