StiripesurseȘtirile zileiAung San Suu Kyi este inculpată pentru corupţie

Aung San Suu Kyi este inculpată pentru corupţie

Publicat:

Fosta lideră birmană Aung San Suu Kyi, înlăturată de la putere printr-o lovitură de stat, a fost inculpată pentru corupţie, a indicat joi publicaţia oficială The Global New Light of Myanmar, transmit AFP şi Reuters, potrivit agerpres.

Suu Kyi este acuzată că a primit mită constând în ”600.000 dolari şi câteva kilograme de aur”.

Citeşte şi: Andrew Lloyd Webber: Dacă vreţi să opriţi teatrul, va trebui să ne arestaţi!’

De asemenea, ea este urmărită în justiţie pentru utilizarea abuzivă de terenuri pentru fundaţia umanitară Daw Khin Kyi, pe care o conducea.

Aung San Suu Kyi ”a fost găsită vinovată pentru comiterea de acte de corupţie prin utilizarea poziţiei sale”, fiind în consecinţă ”inculpată în virtutea articolului 55 al legii anticorupţie”, potrivit publicaţiei citate.


”Aceste acuzaţii sunt absurde”, a reacţionat unul dintre avocaţii inculpatei, Khin Maung Zaw, care a subliniat că scopul acţiunii în justiţie este de a o ţine pe Aung San Suu Kyi (75 de ani) departe de scena politică şi de a-i afecta imaginea.

La 1 februarie, armata a preluat controlul în Myanmar şi a arestat-o pe lidera civilă Aung San Suu Kyi, care a condus o luptă fără violenţă împotriva dictaturii în ultimele două decenii ale regimului militar din 1962-2011. Armata şi-a justificat lovitura de stat acuzând Liga Naţională pentru Democraţie, partidul lui Aung San Suu Kyi, de obţinerea unei victorii zdrobitoare printr-un vot manipulat, deşi comisia electorală a respins iniţial plângerile regimului militar.

Citeşte şi: LOTERIA vaccinării în Canada! Câţiva norocoşi vor împărţi 1,5 milioane de dolari sau burse de studiu

Mişcarea de contestare din Myanmar este reprimată violent de forţele de securitate birmane, care în ultimele luni au ucis 860 de civili, inclusiv femei şi copii, potrivit Asociaţiei de asistenţă pentru deţinuţii politici (AAPP).

Aproximativ 5.000 de persoane au fost plasate în detenţie, organizaţiile neguvernamentale denunţând cazuri de execuţii extrajudiciare, de tortură şi de violenţe contra femeilor.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Vasile Tofan primeşte felicitări de la Bucureşti şi Kiev

Noul prim-ministru al Republicii Moldova, Vasile Tofan, a fost felicitat de premierul Ucrainei, Serhii Korețki, și de premierul interimar al României, Ilie Bolojan, cu...

Pericol major de incendii: IGSU cere populației maximă prudență

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) avertizează că, potrivit prognozelor Instituției Publice „Autoritatea de Meteorologie și Monitoring de Mediu”, pentru ziua de 22...

Maia Sandu a semnat decretul privind numirea Guvernului Tofan

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a semnat miercuri, 22 iulie, decretul privind numirea Guvernului condus de Vasile Tofan. Documentul stabilește componența oficială a noului...

Zeci de străini NU au fost lăsaţi să intre în R. Moldova

În ultimele 24 de ore, în punctele de trecere a frontierei fluxul de persoane a constituit 83.735 de traversări, iar cel al mijloacelor de...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.