StiripesurseȘtirile zileiChina adoptă o lege pentru contracararea sancţiunilor străine

China adoptă o lege pentru contracararea sancţiunilor străine

Publicat:

Parlamentul chinez a adoptat joi o lege pentru a contracara sancţiunile străine, într-un context de presiune tot mai mare din partea SUA şi a aliaţilor lor faţă de Beijing, au relatat joi media chineze, citate de AFP, potrivit agerpres.

Administraţia preşedintelui american Joe Biden a extins săptămâna trecută lista neagră cu firme străine în care americanii nu au dreptul să investească, în numele securităţii naţionale.

Citeşte şi: LOTERIA vaccinării în Canada! Câţiva norocoşi vor împărţi 1,5 milioane de dolari sau burse de studiu

Un număr de 59 de companii chineze, acuzate că susţin activităţile militare ale Beijingului, figurează de acum pe această listă neagră, faţă de 31 anterior.

China a denunţat iniţiativa Washingtonului şi a avertizat că va lua măsuri pentru a-şi “apăra” companiile.


Parlamentul chinez, subordonat Partidului Comunist, a adoptat în comisie o lege împotriva sancţiunilor străine, a indicat joi televiziunea naţională, fără să ofere mai multe detalii.

Beijingul se plânge de mult timp de aplicarea extrateritorială a legislaţiei americane prin sancţiuni şi restricţii comerciale.

Această lege va fi “un puternic mijloc de descurajare împotriva guvernelor străine care adoptă sancţiuni ilegale împotriva Chinei”, comentează Global Times, un cotidian cu tentă naţionalistă.

Într-un editorial care menţionează în mod explicit Statele Unite, publicaţia nu a dezvăluit niciuna dintre măsurile prevăzute de noua lege.

Relaţiile dintre Beijing şi Washington s-au deteriorat semnificativ sub preşedinţia lui Donald Trump (2016-2020), marcată de un conflict comercial între cele două mari puteri mondiale şi de sancţiuni americane care au vizat mai mulţi giganţi chinezi digitali şi de comunicaţii, precum Huawei.

Citeşte şi: LOTERIA vaccinării în Canada! Câţiva norocoşi vor împărţi 1,5 milioane de dolari sau burse de studiu

Citeşte şi:  Kim Jong Un se angajează în faţa Chinei să denuclearizeze Peninsula Coreeană

Preşedintele Joe Biden a decis miercuri să temporizeze dosarul TikTok şi WeChat, anunţând revocarea ordinelor executive ale predecesorului său în funcţie privind interzicerea acestor aplicaţii chineze de succes în SUA.

Preşedintele american a cerut totuşi administraţiei sale să lanseze o anchetă pentru a determina riscurile reale pe care le prezintă aplicaţiile deţinute de anumite puteri străine.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

România devine a doua ţară din lume cu acces în timp real la o platformă americană cu soluții anti-dronă

Ministrul Apărării, Radu Miruţă, şi secretarul Forţelor Terestre ale Statelor Unite ale Americii, Daniel P. Driscoll, au semnat un document care permite României accesul...

Tinerii antreprenori sunt instruiţi gratuit la Căuşeni

Circa 100 de persoane s-au adunat la evenimentul de lansare a instruirilor dedicate tinerilor antreprenori și celor care vor să-și lanseze propria afacere, desfășurate...

Costumul tradițional moldovenesc, promovat la un eveniment de modă în China

Costumul tradițional moldovenesc a apărut pe un podium din China. Ținutele au fost prezentate, pe 25 aprilie, la JinShang International Fashion & Culture Gala,...

Tot mai multe oraşe din România INTERZIC jocurile de noroc

Consiliile locale din orașele Sibiu, Iași, Brăila, Câmpina și Câmpulung Muscel din România au decis interzicerea sălilor de jocuri de noroc. Decizia vizează eliminarea...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.