StiripesurseȘtirile zileiTaiwanul asigură că va susţine valorile unui sistem democratic după sprijinul...

Taiwanul asigură că va susţine valorile unui sistem democratic după sprijinul primit din partea G7

Publicat:

Taiwanul va fi o forţă a binelui şi va continua să caute să obţină şi mai mult sprijin internaţional, a declarat administraţia prezidenţială, după ce insula revendicată de Beijing a primit un sprijin fără precedent din partea liderilor G7, reuniţi în cadrul summitului desfăşurat în Marea Britanie, transmite Reuters, potrivit agerpres

Liderii statelor G7 au îndemnat China, la încheierea summitului din Carbis Bay, Cornwall, să respecte drepturile omului în cazul minorităţii musulmane uigure din regiunea Xinjiang, s-au exprimat în favoarea păstrării unui grad ridicat de autonomie în Hong Kong şi au subliniat importanţa păcii şi stabilităţii în Strâmtoarea Taiwan.

Citește și : Tensiuni la summitul G7 între liderii UE şi Boris Johnson pe tema situaţiei din Irlanda de Nord

Purtătorul de cuvânt al administraţiei prezidenţiale din Taiwan, Xavier Chang, a declarat că aceasta este prima oară când un comunicat al liderilor G7 subliniază importanţa păcii şi a stabilităţii în strâmtoare şi pentru prima dată când a existat “conţinut prietenos la adresa Taiwanului”, exprimând mulţumiri profunde pentru sprijinul primit.

Taiwanul şi ţările membre ale G7 împărtăşesc valori de bază cum ar fi democraţia, libertatea şi drepturile omului, a adăugat el.


“Taiwanul va asuma cu siguranţă rolul de membru responsabil al regiunii şi va apăra ferm sistemul democratic şi va proteja valorile universale comune”, a spus Chang.

Taiwanul va continua să aprofundeze parteneriatul cu statele G7 şi cu alte ţări cu vederi similare şi va depune eforturi pentru un sprijin mai mare din partea comunităţii internaţionale, a spus el.

Taiwan va “contribui ferm la cea mai mare forţă a binelui” pentru pace, stabilitate şi prosperitate în regiunea indo-pacifică, a adăugat Chang.

În ultimele luni, China şi-a intensificat presiunea la adresa Taiwanului, care are un regim democratic, prin intermediul organizării de exerciţii militare regulate în apropierea insulei, în demersul său de afirmare a suveranităţii Beijingului.

Citește și : Maia Sandu a mulţumit României pentru lotul de vaccin ajuns sâmbătă în R. Moldova: Datorită acestei donaţii ţara are vaccinuri

Deşi majoritatea ţărilor, inclusiv membrii G7, nu au legături diplomatice oficiale cu Taipei, statele membre G7 şi alţi aliaţi au întărit sprijinul acordat insulei.

Acest demers de susţinere include solicitarea ca Taiwanului să i se acorde un acces adecvat la Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) în perioada pandemiei noului coronavirus. Taiwanul nu este membru OMS din cauza obiecţiilor ridicate de partea chineză, care consideră insula una dintre provinciile sale şi nu un stat suveran.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Grădinița nr. 2 din municipiul Bălți va utiliza apă îmbuteliată până la clarificarea calității celei din apeduct

Grădinița nr. 2 din municipiul Bălți va utiliza apă îmbuteliată pentru consum și prepararea alimentelor, iar apa din sistemul de apeduct va fi folosită...

Agricultorii raportează pierderi din cauza înghețurilor din luna aprilie

Înghețurile din luna aprilie au afectat plantațiile de căpșuni din țară. Vasile Cortac, un agent economic din satul Bardar, raionul Ialoveni, a înregistrat pierderi...

Un tânăr din Sagaidac, reținut 72 de ore, fiind suspectat că și-ar fi omorât mama

Inspectoratul General al Poliției (IGP) anunță că polițiștii din Cimișlia investighează circumstanțele unei crime în satul Sagaidac, victima fiind o femeie de 70 de...

Ucraina dezvoltă o rachetă care ar putea zbura spre Moscova în această vară

Ucraina ar putea începe zborurile de testare pentru o rachetă balistică dezvoltată pe plan intern, capabilă să ajungă la Moscova chiar din această vară....

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.