StiripesurseȘtirile zileiPrimele raiduri aeriene în Gaza după armistiţiul din 21 mai

Primele raiduri aeriene în Gaza după armistiţiul din 21 mai

Publicat:

Aviaţia israeliană a efectuat miercuri devreme lovituri în Fâşia Gaza după lansarea mai multor baloane incendiare de pe acest teritoriu palestinian spre sudul Israelului, potrivit surselor din cadrul serviciilor de securitate palestiniene şi unor martori, notează AFP, potrivit agerpres.

Aceste lovituri şi tiruri de baloane sunt primele incidente majore dintre Israel şi Fâşia Gaza după armistiţiul de la 21 mai, care a pus capăt la 11 zile de război-fulger soldat cu 260 de morţi pe partea palestiniană, printre care copii, adolescenţi şi combatanţi, şi 13 decese în Israel, inclusiv un copil, o adolescentă şi un soldat.

Citește și : După NATO, Biden se întoarce cu faţa spre UE pentru a consolida legăturile transatlantice

Potrivit unor surse palestiniene, aviaţia israeliană a vizat cel puţin o ţintă la est de Khan Younes, un oraş din sudul Fâşiei Gaza, enclavă sărăcită cu două milioane de locuitori unde aproximativ o mie de apartamente, birouri şi buticuri au fost distruse în ultimul război cu Israelul, al patrulea din 2008. Un fotoreporter al agenţiei France Presse aflat la Khan Younes a văzut, de asemenea, explozii.

Acestea au fost primele lovituri israeliene împotriva acestui teritoriu palestinian, sub controlul islamiştilor din Hamas şi sub blocada israeliană, de la venirea la putere, duminică seară, a unei coaliţii eterogene care a pus capăt celor 12 ani de domnie a lui Benjamin Netanyahu.


Loviturile şi lansarea baloanelor incendiare, care au provocat peste 20 de incendii în sudul Israelului, potrivit pompierilor locali, au intervenit în paralel cu manifestaţiile naţionaliste şi de extremă-dreaptă din Ierusalimul de Est reunind mai mult de o mie de oameni.

Citește și : Serbia şi Kosovo reiau negocierile sub egida UE

Statele Unite şi ONU au îndemnat la “reţinere” înaintea acestui marş controversat pe care noul guvern israelian condus de Naftali Bennett, în funcţie de duminică, l-a autorizat marcând în acelaşi timp traseul pentru a evita confruntările cu palestinienii.

La rândul său, mişcarea Hamas a ameninţat Israelul cu represalii dacă acest marş sărbătorind preluarea controlului şi anexarea Ierusalimului de Est, sectorul palestinian al Oraşului Sfânt, de către armata israeliană în 1967, se va aventura în special în cartierele musulmane din Oraşul Vechi.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Percheziții la serverele Fidesz: Fraude cu fondul din care guvernul Orban finanța proiecte în Transilvania

Procurorii s-au prezentat marți, neanunțați, la centrul care pune la dispoziția Fidesz serverele pentru a sechestra întregul sistem de comunicații și bazele de date...

Un nou front în războiul din Orientul Mijlociu. Rebelii Houthi anunță blocarea unei rute esențiale pentru comerțul mondial

În ecuația deja complicată a războiului din Orientul Mijlociu au intrat și rebelii Houthi, din Yemen. Aliați ai Iranului, aceștia au anunțat că închid...

Palma neașteptată primită de Putin din partea Chinei. Proiectul crucial pe care l-au refuzat chinezii

China a respins, în final, proiectul Rusiei al gazoductului „Power of Siberia-2”, amânat de multă vreme, dând, astfel, o nouă lovitură eforturilor Kremlinului de...

Riposta generalului Sîrskîi în scandalul cu ministrul demis al Apărării. ‘Meseria mea este războiul. Asta fac și voi continua să fac’

Șeful armatei ucrainene, Oleksandr Sîrskîi, a negat public informațiile privind existența unui conflict cu fostul ministru al Apărării, Mihailo Fedorov, generalul afirmând că discuțiile...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.