StiripesurseȘtirile zileiAni grei de închisoare pentru un fost primar implicat în asasinarea...

Ani grei de închisoare pentru un fost primar implicat în asasinarea unei jurnaliste

Publicat:

Un fost primar al statului Chihuahua, din nordul Mexicului, a fost condamnat la opt ani de închisoare după ce şi-a recunoscut implicarea în asasinarea, în 2017, a jurnalistei Miroslava Breach, au anunţat miercuri avocaţii familiei reporterei, potrivit AFP şi agerpres.

Hugo Amed Shultz a fost condamnat la opt ani de închisoare şi la plata integrală a prejudiciului, adică o despăgubire financiară şi scuze publice, de către un tribunal din Chihuahua, a indicat într-un comunicat Propuesta Civica, o organizaţie civilă care oferă asistenţă juridică familiei jurnalistei ucise.

Citeşte şi: Marea Britanie AMÂNĂ vaccinarea copiilor – Black News

Shultz, fost primar al municipalităţii Chinipas, a fost arestat în decembrie.

Potrivit anchetei parchetului specializat în delicte împotriva presei, fostul edil, membru al formaţiunii conservatoare Partidul Acţiunea Naţională (PAN), a fost însărcinat să “caute şi să furnizeze informaţii” despre jurnalistă grupului criminal care a ucis-o.


Miroslava Breach a fost asasinată în martie 2017, după ce publicase în cotidianul La Jornada un articol în care afirma că elemente delincvente din diverse organizaţii criminale încearcă să candideze la alegerile locale.

“Recunosc că aportul meu a afectat drepturile Miroslavei şi regret consecinţele ce au urmat. Absenţa Miroslavei Breach ca voce critică a presei a afectat, fără îndoială, dreptul societăţii la informaţii publice”, a spus fostul primar în timpul procesului său, citat de Propuesta Civica.

Aceasta este a doua condamnare în dosarul asasinării Miroslavei Breach, după cea a lui Juan Carlos Moreno, unul dintre făptaşi, la 50 de ani de închisoare în martie 2020.

Miroslava Breach a fost o jurnalistă recunoscută pentru articolele sale de investigaţie privind nordul Mexicului, iar uciderea ei cu opt gloanţe în cap în martie 2017 a stârnit un val de indignare în ţară şi în străinătate.

Citeşte şi: Summit Rusia-SUA: Un dialog pragmatic, intens şi cu câteva rezultate concrete – Black News

Premiul Breach-Valdez, promovat de UNESCO, de cotidianul La Jornada, agenţia France Presse şi mai multe ambasade europene, se acordă în fiecare an în Mexic în onoarea Miroslavei Breach şi a lui Javier Valdez.

Acesta din urmă a fost şi el un jurnalist recunoscut pentru activitatea sa în nordul Mexicului. Corespondent pentru La Jornada şi AFP, Javier Valdez a fost asasinat în mai 2017.

Mexicul este considerat unul dintre cele mai periculoase state pentru jurnalişti, cu aproximativ 100 dintre ei ucişi din 2000 şi până în prezent, între care şapte în 2020 şi unul de la începutul acestui an. Peste 90% din aceste crime rămân nepedepsite, potrivit organizaţiilor pentru apărarea libertăţii presei.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Polonia a reţinut un georgian, suspect în cazul asasinării caricaturistului rus care îl critica pe Putin

Poliţia poloneză a reţinut un bărbat suspectat de implicare în asasinarea unui caricaturist rus exilat, cunoscut pentru desenele sale în care îl ironiza pe...

România premiază elevii olimpici din R. Moldova

Elevii din R. Moldova, învingători ai olimpiadelor republicane de Limba și Literatura Română și la Istoria românilor, vor fi recompensați de către autoritățile de...

Germania își consolidează lupta împotriva războiului din umbră din secolul XXI: atacurile hibride

O dronă de origine necunoscută a forțat închiderea aeroportului din München pentru câteva ore pe 30 mai. Aeroportul se află sub jurisdicția autorităților regionale...

Curs valutar

Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit datele oficiale de schimb valutar pentru astăzi, 20 iunie. Un euro are valoarea de 20 de lei și...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.