StiripesurseȘtirile zileiA doua ieşire în afara Staţiei Spaţiale Internaţionale a astronauţilor Thomas...

A doua ieşire în afara Staţiei Spaţiale Internaţionale a astronauţilor Thomas Pesquet şi Shane Kimbrough

Publicat:

Astronautul francez Thomas Pesquet a efectuat, duminică, o nouă ieşire în spaţiu, alături de colegul său american Shane Kimbrough, pentru a finaliza instalarea unor panouri solare destinate creşterii capacităţii de producţie a energiei la bordul Staţiei Spaţiale internaţionale (ISS), informează AFP duminică, potrivit agerpres.

Aceasta a fost a patra ieşire în spaţiu a astronautului Thomas Pesquet şi a doua în cadrul misiunii sale actuale.

Citește și : Putin încearcă să ofere partidului la putere în Rusia un impuls preelectoral

La ora 11:42 GMT, cei doi astronauţi au activat bateriile interne ale costumelor spaţiale, apoi au deschis trapa camerei de decompresie a ISS.

Thomas Pesquet a păşit primul în spaţiu, urmat de colegul său.


“Ieşire extravehiculară, episodul 2. Încă o zi lungă, dar incredibilă, cu Shane Kimbrough”, a scris francezul pe Twitter cu câteva ore înainte.

Misiunea constă în instalarea a şase panouri solare de nouă generaţie, numite iROSA, pe ISS.

Miercuri, cei doi “mecanici” au început să instaleze primul panou. Misiunea a fost, însă, marcată de mai multe eşecuri, în special din cauza îngrijorărilor legate de costumul spaţial purtat de Shane Kimbrough.

Citește și : SUA donează 2,5 milioane de doze de vaccin Taiwanului

‘Vom reveni în vidul spaţial pentru a finaliza lucrările din prima ieşire (instalarea primului panou solar) şi pentru a-l instala pe cel de-al doilea”, a detaliat Thomas Pesquet pe reţeaua socială.

Este pentru a patra oară când cei doi astronauţi plutesc împreună în condiţii de gravitaţie zero, după ce au efectuat deja două ieşiri în spaţiu în 2017 şi una miercuri, conectaţi la ISS, la 400 de kilometri deasupra Pământului.

Aceasta a fost ieşirea în spaţiu cu numărul 240 din istoria ISS.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Tatiana Nistorică, cercetată pentru corupție, demisă din funcția de secretară de stat la Ministerul Agriculturii

Tatiana Nistorică a fost demisă din funcția de secretară de stat la Ministerul Agriculturii. Decizia a fost luată astăzi, la prima ședință a noului...

Proiectul de revitalizare urbană din Criuleni, completat prin noi lucrări de infrastructură

Locuitorii orașului Criuleni beneficiază de  acces mai sigur și mai comod către parcul de pe malul Nistrului, după finalizarea lucrărilor de construcție a unei...

Încă un personaj asociat cu Jeffrey Epstein a fost găsit mort

Daniel Siad, un agent de casting pentru fotomodele care avea legături cu defunctul infractor sexual condamnat Jeffrey Epstein, a fost găsit mort la domiciliul...

Peste 60 de copii au aflat la BNM despre importanța deciziilor financiare responsabile

Peste 60 de copii cu vârste între 7 și 10 ani au aflat, la Banca Națională a Moldovei, despre rolul unei bănci centrale și...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.