StiripesurseȘtirile zileiCel puţin 43 de morți în urma unor raiduri aeriene efectuate...

Cel puţin 43 de morți în urma unor raiduri aeriene efectuate într-o regiune separatistă din Etiopia

Publicat:

Cel puţin 43 de oameni au fost ucişi în urma unor raiduri aeriene efectuate de avioane militare etiopiene asupra oraşului Togoga, situat în regiunea separatistă Tigray, afirmă surse medicale citate de agenţia Reuters, informează mediafax.

Colonelul Getnet Adane, purtătorul de cuvânt al armatei etiopiene, a refuzat să confirme sau să infirme aceste raiduri aeriene, dar a precizat că există în general operaţiuni militare antiinsurgente, care însă nu vizează civili.

Citește și : Putin: Procesele geopolitice devin tot mai turbulente

Raidurile au vizat o piaţă comercială aglomerată. “Nu am văzut niciun avion, dar l-am auzit. Când s-au produs exploziile, a fugit toată lumea. Am revenit pentru a îngriji răniţii”, a declarat o femeie, al cărei soţ şi fiică de doi ani au fost răniţi în atacul aerian.

Surse medicale au confirmat moartea a 43 de persoane şi rănirea altor zeci, din care 44 sunt spitalizate în stare gravă.


În şapte dintre cele zece regiuni ale Etiopiei tocmai au avut loc alegeri generale şi regionale.

Citește și : Un altfel de TRIBUT! UE se fereşte de un nou val de refugiaţi plătind Turciei miliarde de euro

În regiunea Tigray nu a fost organizat niciun scrutin, în contextul în care armata etiopiană este implicată în confruntări militare cu grupul insurgent Frontul de Eliberare Populară din Tigray (TPLF).

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

România, pe ultimul loc în UE la numărul angajaților din cultură

În timp ce aproape 9 milioane de europeni lucrează în domenii precum arta, muzica, teatrul sau patrimoniul cultural, România rămâne mult sub media europeană,...

O destinație preferată de turiști europeni, afectată de o problemă care îngrijorează autoritățile

O destinație de vacanță preferată de milioane de turiști europeni este vizată de avertismente privind calitatea apei de pe unele plaje. Specialiștii atrag atenția...

JD Vance a devenit tată pentru a patra oară

Vicepreședintele Statelor Unite, JD Vance, și soția sa, Usha Vance, au anunțat duminică nașterea celui de-al patrulea copil al familiei. Băiețelul, care a primit numele...

Persoanele care trăiesc în zone cu trafic intens ar putea avea un risc mai mare de Parkinson

Expunerea pe termen lung la zgomotul traficului rutier a fost asociată cu un risc mai ridicat de a dezvolta boala Parkinson, probabil din cauza...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.