StiripesurseȘtirile zileiDoi paraşutişti australieni au murit după ce au căzut din avion

Doi paraşutişti australieni au murit după ce au căzut din avion

Publicat:

Un instructor de paraşutism şi clientul său au murit duminică, în Australia, după ce au căzut din avion înainte de a fi pregătiţi pentru saltul pe care urmau să-l execute în tandem, transmite AFP, potrivit agerpres.

Accidentul s-a produs la Goulburn, în apropiere de Sydeny, după ce avionul la bordul căruia se aflau s-a confruntat cu “probleme” în zbor, conform poliţiei.

Citește și : Derek Chauvin, condamnat la 22 de ani şi jumătate de închisoare pentru uciderea afro-americanului George Floyd

“Doi paraşutişti au căzut din avion în apropierea pistei aeroportului”, conform unui comunicat al poliţiei în care se precizează că cei doi au murit.

Scott Marshall, reprezentant al clubului de paraşutism Adrenaline Skydive Goulburn, a calificat această zi drept una “teribilă” pentru toate persoanele ce au fost atinse de această tragedie.


“Din nefericire, un instructor şi un pasager şi-au pierdut viaţa. Sunt cu toată inima alături de familiile celor doi”, a declarat el pentru publicaţia The Daily Telegraph.

Poliţia şi Biroul australian pentru securitatea transporturilor au deschis anchete în legătură cu acest accident.

Citește și : Armata rusă lansează exerciţii militare în Marea Mediternană în plin dezacord cu Regatul Unit

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Percheziții la serverele Fidesz: Fraude cu fondul din care guvernul Orban finanța proiecte în Transilvania

Procurorii s-au prezentat marți, neanunțați, la centrul care pune la dispoziția Fidesz serverele pentru a sechestra întregul sistem de comunicații și bazele de date...

Un nou front în războiul din Orientul Mijlociu. Rebelii Houthi anunță blocarea unei rute esențiale pentru comerțul mondial

În ecuația deja complicată a războiului din Orientul Mijlociu au intrat și rebelii Houthi, din Yemen. Aliați ai Iranului, aceștia au anunțat că închid...

Palma neașteptată primită de Putin din partea Chinei. Proiectul crucial pe care l-au refuzat chinezii

China a respins, în final, proiectul Rusiei al gazoductului „Power of Siberia-2”, amânat de multă vreme, dând, astfel, o nouă lovitură eforturilor Kremlinului de...

Riposta generalului Sîrskîi în scandalul cu ministrul demis al Apărării. ‘Meseria mea este războiul. Asta fac și voi continua să fac’

Șeful armatei ucrainene, Oleksandr Sîrskîi, a negat public informațiile privind existența unui conflict cu fostul ministru al Apărării, Mihailo Fedorov, generalul afirmând că discuțiile...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.