StiripesurseExterneGata cu gratuităţile! Turiştii din Franţa vor fi nevoiţi să plătească...

Gata cu gratuităţile! Turiştii din Franţa vor fi nevoiţi să plătească testele PCR şi antigen

Publicat:

Testele pentru depistarea coronavirusului nu vor mai fi gratuite pentru turiştii străini care le solicită în Franţa începând cu 7 iulie, a precizat purtătorul de cuvânt al guvernului francez, Gabriel Attal, într-un interviu acordat miercuri portalului Les Echos, relatează EFE, potrivit agerpres.

“Am decis să introducem plata pentru aceste teste din 7 iulie pentru turiştii străini, la preţul de 49 de euro pentru testele PCR şi 29 de euro pentru cele antigen”, a explicat Attal.

Citeşte şi: Pașapoarte de vaccin: TOTUL S-A SFÂRŞIT! Guvernul britanic ne spune că este timpul să „trăim cu Covid” … și NU TREBUIE să arătăm dovada vaccinării pentru a participa la adunări în masă

În Franţa, aceste teste erau acoperite de asigurările de sănătate indiferent de situaţie, inclusiv dacă o persoană prezenta simptome sau intrase în contact cu un caz pozitiv.

Purtătorul de cuvânt al executivului a justificat această decizie prin reciprocitate, având în vedere că astfel de teste “se fac cu plată în majoritatea ţărilor vizitate de turişti”.


“Turiştii care vin în ţara noastră au obligaţia de a deţine un certificat sanitar”, a reamintit Attal.

Citeşte şi: Vaccinul CureVac are o eficacitate de numai 48%

Academia Franceza de Medicină a recomandat recent renunţarea la gratuitatea testelor “în interes personal”, care se realizează fără ca o persoană să prezinte simptome sau să fi intrat în contact cu o persoană pozitivă.

Guvernul a confirmat că studiază această posibilitate în următoarele luni, mai ales ca o modalitate de stimulare a vaccinărilor.

Costul estimat de Casa de Asigurări de Sănătate din Franţa este de 30 de euro în cazul testelor antigen şi de circa 70 de euro pentru cele PCR de laborator.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

România se numără printre statele UE cu cele mai mari creșteri de prețuri la carburanți

România se numără printre statele UE care au înregistrat cele mai mari creșteri de prețuri la carburanți și lubrifianți pentru transportul personal în luna...

Cât de periculoasă a devenit Marea Neagră pentru România

Pericolul în Marea Neagră crește. Zona Economică Exclusivă, unde se află și zăcământul Neptun Deep, nu e protejată de Articolul 5 din Tratatul Alianței...

JD Vance a devenit tată pentru a patra oară

Vicepreședintele Statelor Unite, JD Vance, și soția sa, Usha Vance, au anunțat duminică nașterea celui de-al patrulea copil al familiei. Băiețelul, care a primit numele...

Pașaportul României urcă în topul mondial. Românii pot călători fără viză în 178 de destinații

România ocupă locul 11 în clasamentul celor mai puternice pașapoarte din lume, realizat de Henley Passport Index, iar cetățenii români pot călători fără viză...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.