StiripesurseExterneLaburiştii britanici câştigă la limită un bastion electoral din nordul Angliei

Laburiştii britanici câştigă la limită un bastion electoral din nordul Angliei

Publicat:

Partidul Laburist britanic a reuşit să-şi păstreze, la limită, unul din bastioanele sale din nordul Angliei în faţa conservatorilor, în cadrul unor alegeri parţiale cu valoare de test pentru Keir Starmer (foto), liderul principalei forţe de opoziţie, transmite AFP, potrivit agerpres.

Candidata laburistă Kim Leadbeater, sora deputatei eurofile Jo Cox, asasinată în 2016 de un simpatizant neonazist cu o săptămână înaintea referendumului pe tema Brexitului, a câştigat cu 35,27% din voturi în circumscripţia Batley and Spen (Yorkshire), în dauna conservatorului Ryan Stephenson (34,42%), conform rezultatelor anunţate vineri.

Citeşte şi: Un editorialist New York Times pune punctul pe ‘i’ din RASiSM: ‘Noul rasism NU va rezolva vechiul rasism’

Scrutinul a fost organizat în această circumscripţie, unde laburiştii câştigă din 1997, din cauza plecării deputatei Tracey Brabin, aleasă în mai primar al West Yorkshire.

Alegerile din Batley and Spen au fost urmărite cu atenţie într-o regiune unde conservatorii au progresat puternic în ultimii ani, spărgând ‘zidul roşu’ din nordul dezindustrializat al Angliei, un bastion istoric al laburiştilor.


Tabăra de stânga a fost slăbită şi mai mult de candidatura unui fost deputat şi ex-laburist, George Galloway, acum liderul unui mic partid radical, care s-a lansat în cursă cu intenţia declarată de a-i provoca daune lui Keir Starmer.

Acesta din urmă a salutat pe Twitter un ‘rezultat fantastic’ şi ‘o campanie pozitivă de speranţă’ dusă de Kim Leadbeater ‘în faţa divizărilor’.

Citeşte şi: Miliardarii lumii ‘se bat’ pe turismul spaţial! Richard Branson ‘îi ia faţa’ lui Jeff Bezos

Victoria din Batley and Spen, care intervine după cea din mai a conservatorilor în bastionul laburist din Hartlepool (nord-est), constituie o ‘gură de oxigen’ pentru Keir Starmer, tot mai criticat în partid.

Cu o orientare mai centristă decât predecesorul său Jeremy Corbyn, Starmer a preluat conducerea laburiştilor în aprilie 2020 în urma unei înfrângeri zdrobitoare suferite de partid la alegerile parlamentare.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Prima decizie a noului premier britanic: Elimină TVA-ul la curent

La doar o zi după preluarea mandatului, noul premier britanic Andy Burnham a anunțat prima sa măsură economică majoră: eliminarea TVA la facturile de...

Bilanț alarmant ONU: Numărul civililor uciși și răniți în războiul din Ucraina a crescut cu 37% în prima jumătate a anului ...

Numărul civililor ucişi sau răniţi în conflictul între Rusia şi Ucraina a crescut cu 37% în primele şase luni ale acestui an, a avertizat...

Politico: Directorul FBI, vizită rară în Rusia

Directorul FBI, Kash Patel, intenționează să efectueze în luna octombrie o vizită în Rusia, unde ar urma să aibă întâlniri la Moscova și Sankt...

O navă încărcată cu propan a luat foc în Marea Neagră

O navă încărcată cu 3.700 de tone de gaz natural lichefiat a fost atacată noaptea trecută în Marea Neagră, la circa 40 de kilometri...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.