StiripesurseȘtirile zileiONU cere celor două părți care-și dispută Sahara Occidentală să-l accepte...

ONU cere celor două părți care-și dispută Sahara Occidentală să-l accepte pe viitorul emisar special

Publicat:

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, le-a cerut vineri Marocului şi reprezentanţilor Frontului Polisario să accepte viitorul candidat pe care îl va propune pentru funcţia de emisar special al ONU pentru Sahara Occidentală, după recentul refuz al celei de-a 13-a candidaturi, relatează France Presse, potrivit agerpres.

”Este absolut esenţial să avem un emisar special pentru a relansa dialogul politic despre Sahara Occidentală”, a declarat Guterres într-o conferinţă de presă comună cu premierul spaniol Pedro Sanchez, la Madrid.

Citeşte şi: Un editorialist New York Times pune punctul pe ‘i’ din RASiSM: ‘Noul rasism NU va rezolva vechiul rasism’

În absenţa unui acord între cele două părţi, postul de emisar special al ONU pentru Sahara Occidentală este vacant după demisia (oficial din motive de sănătate), în mai 2019, a fostului titular, ex-preşedintele german Horst Kohler.

”Dificultatea este că noi am propus deja 13 nume şi, până în prezent, nu am obţinut consensul părţilor”, a spus Antonio Guterres, care a subliniat că este ”absolut esenţial să fie relansat dialogul politic, pentru a face faţă tuturor nemulţumirilor ce există într-o criză care pentru moment nu are soluţie”.


Citeşte şi: Miliardarii lumii ‘se bat’ pe turismul spaţial! Richard Branson ‘îi ia faţa’ lui Jeff Bezos

Conflictul din Sahara Occidentală, fostă colonie spaniolă considerată ‘teritoriu non-autonom’ de către ONU în absenţa unei reglementări definitive, opune de peste 45 de ani Marocul şi Frontul Polisario, susţinut de Algeria. Marocul controlează de facto aproximativ 80% din suprafaţa Saharei Occidentale.

Frontul Polisario cere un referendum de autodeterminare, în timp ce Rabatul propune o autonomie sub suveranitatea sa. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Proiectul de revitalizare urbană din Criuleni, completat prin noi lucrări de infrastructură

Locuitorii orașului Criuleni beneficiază de  acces mai sigur și mai comod către parcul de pe malul Nistrului, după finalizarea lucrărilor de construcție a unei...

Încă un personaj asociat cu Jeffrey Epstein a fost găsit mort

Daniel Siad, un agent de casting pentru fotomodele care avea legături cu defunctul infractor sexual condamnat Jeffrey Epstein, a fost găsit mort la domiciliul...

Peste 60 de copii au aflat la BNM despre importanța deciziilor financiare responsabile

Peste 60 de copii cu vârste între 7 și 10 ani au aflat, la Banca Națională a Moldovei, despre rolul unei bănci centrale și...

Victoria Furtună, după suspendarea activității Partidului ‘Moldova Mare’: Când presiunea politică înlocuiește argumentele juridice, statul de drept devine o iluzie

Președinta Partidului „Moldova Mare”, Victoria Furtună, califică drept o decizie politică suspendarea activității formațiunii pentru o perioadă de 12 luni și afirmă că, prin...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.