StiripesurseȘtirile zileiUn avion Boeing 737 cargo a efectuat o aterizare forţată în...

Un avion Boeing 737 cargo a efectuat o aterizare forţată în ocean aproape de Honolulu

Publicat:

Un avion Boeing 737 cargo a efectuat vineri o aterizare forţată în apele Pacificului din apropierea oraşului Honolulu din Hawaii, cei doi piloţi fiind salvaţi de Garda de Coastă, a anunţat Administraţia Federală a Aviaţiei din SUA (FAA), transmite Reuters, potrivit agerpres.

”Piloţii au raportat probleme la motor şi încercau să revină la Honolulu când au fost constrânşi să aterizeze cu avionul în apă”, menţionează FAA într-o declaraţie. ”Conform informaţiilor preliminare, Garda de Coastă a SUA i-a salvat pe ambii membri ai echipajului”, adaugă agenţia americană. Avionul decolase de la Honolulu cu destinaţia Kahului, de asemenea în insulele Hawaii.

Citește și : Cehia introduce teste PCR la intrarea în țară pentru persoanele nevaccinate

Potrivit postului CNBC, avionul implicat în acest accident aparţine companiei Transair, specializată în zboruri cargo. Aparatul, de tipul Boeing 737-200, a fost construit în anul 1975.

Avioanele folosite pentru transportul de mărfuri sunt adesea foarte vechi, de multe ori astfel de aeronave fiind convertite în versiune cargo după ce au fost folosite mult timp ca avioane de pasageri.


Citește și : Consiliul UE va organiza un summit dedicat relațiilor cu China și cu țările balcanice

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Percheziții la serverele Fidesz: Fraude cu fondul din care guvernul Orban finanța proiecte în Transilvania

Procurorii s-au prezentat marți, neanunțați, la centrul care pune la dispoziția Fidesz serverele pentru a sechestra întregul sistem de comunicații și bazele de date...

Un nou front în războiul din Orientul Mijlociu. Rebelii Houthi anunță blocarea unei rute esențiale pentru comerțul mondial

În ecuația deja complicată a războiului din Orientul Mijlociu au intrat și rebelii Houthi, din Yemen. Aliați ai Iranului, aceștia au anunțat că închid...

Palma neașteptată primită de Putin din partea Chinei. Proiectul crucial pe care l-au refuzat chinezii

China a respins, în final, proiectul Rusiei al gazoductului „Power of Siberia-2”, amânat de multă vreme, dând, astfel, o nouă lovitură eforturilor Kremlinului de...

Riposta generalului Sîrskîi în scandalul cu ministrul demis al Apărării. ‘Meseria mea este războiul. Asta fac și voi continua să fac’

Șeful armatei ucrainene, Oleksandr Sîrskîi, a negat public informațiile privind existența unui conflict cu fostul ministru al Apărării, Mihailo Fedorov, generalul afirmând că discuțiile...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.