StiripesurseȘtirile zileiŞase persoane au murit în urma prăbuşirii unui avion privat în...

Şase persoane au murit în urma prăbuşirii unui avion privat în Haiti

Publicat:

Şase persoane, între care doi misionari americani, au murit în urma prăbuşirii unui avion privat în Haiti, au anunţat autorităţile locale, scrie AFP, potrivit news.ro .  

Avionul a decolat sîmbătă seară din Port-au-Prince în direcţia Jacmel, pe coasta de sud a ţării. Din motive nedeterminate, s-a prăbuşit la 50 de kilometri vest de capitală, potrivit Biroului oficial al aviaţiei civile (OFNAC).

Citește și : Putin aprobă noua Strategie de Securitate Naţională a Rusiei

Protecţia civilă, care a reuşit să ajungă la faţa locului cu toate că în zonă se ajunge greu, a găsit trupurile a şase persoane, a precizat pentru AFP unul dintre coordonatorii săi, Gutenberg Destin.

Doi americani, Trent Hostetler, 35 de ani, şi John Miller, 43 de ani, se află printre victime, a precizat pe pagina de Facebook organizaţia creştină Gospel To Haiti. Primul lucra împreună cu soţia sa în acest ONG. Al doilea venise pentru o scurtă misiune de evanghelizare, potrivit paginilor GoFundMe deschise pentru sprijinirea apropiaţilor lor.


Citește și : Tadjikistan decretează vaccinarea obligatorie pentru toate persoanele de peste 18 ani

Din cauza climatului de nesiguranţă, zborurile charter între Port-au-Prince şi Jacmel s-au multiplicat în ultimele săptămâni, o posibilitate de transport de care beneficiază puţine persoane, cele înstărite.

Libera circulaţie pe ruta unică naţională care leagă jumătatea de sud a Haiti de capitală nu mai este garantată din cauză că, pe doi kilometri, bandele au preluat controlul acestei axe rutiere.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Wall Street Journal: Dronele navale ucrainene Magura vor fi produse în SUA

Compania americană ReconCraft va începe producția platformelor navale ucrainene Magura în Statele Unite, în parteneriat cu firma ucraineană UFORCE. Compania americană ReconCraft și UFORCE, producătorul...

Pașaportul moldovenesc, pe locul 45 în clasamentul celor mai puternice pașapoarte din lume

Pașaportul moldovenesc este pe locul 45 în clasamentul celor mai puternice pașapoarte din lume. Cetățenii Republicii Moldova pot călători în 120 de destinații fără...

Victoria Belous, din nou la conducerea Finanțelor

Victoria Belous, care a depus jurământul în calitate de ministră a Finanțelor în cadrul Guvernului condus de Vasile Tofan, a declarat că se întoarce...

Gaidarji îl invită pe Tofan în prima vizită oficială la Comrat: ‘Avem șansa unui nou început’

Președintele Adunării Populare a Găgăuziei, Valentin Gaidarji, îl invită pe premierul Vasile Tofan să efectueze prima sa vizită oficială în autonomie. Într-un mesaj public,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.