StiripesurseȘtirile zileiExplozie puternică în portul Dubai! O navă cargo a luat foc...

Explozie puternică în portul Dubai! O navă cargo a luat foc – VIDEO

Publicat:

Un incendiu izbucnit pe o navă cargo în principalul port din Dubai în urma unei explozii a fost controlat şi nu au fost raportate victime, a anunţat joi Departamentul de comunicare al emiratului din Golful Persic, informează AFP, potrivit agerpres.

Cel puţin trei persoane care locuiau în apropierea locului în care s-a produs explozia, a cărei cauză rămâne necunoscută, au raportat că ferestrele şi uşile caselor au fost zguduite de explozie.

Citeşte şi: Ambasadorul Belgiei în Coreea de Sud, rechemat de urgenţă după două incidente în care a fost implicată soţia sa – Black News

“Un incendiu cauzat de explozia din interiorul unui container la bordul unei navei din portul Jebel Ali a fost controlat, nu au fost raportate victime”, a scris pe Twitter Departamentul de comunicare din Dubai.


Într-o înregistrare video ce însoţeşte postarea pe Twitter se pot vedea pompieri acţionând pe o navă mare, plină de containere, din care se ridică nori groşi de fum alb. Un elicopter a fost, de asemenea, trimis la faţa locului, unde securitate a fost întărită şi accesul interzis.

Autorităţile portului Jebel Ali au asigurat că iau “toate măsurile necesare pentru ca deplasarea normală a navelor în port să continue fără nicio perturbare”, conform sursei citate.

Jebel Ali este sediul gigantului emiratez DP World, unul din principalii operatori portuari din lume, ce operează 49 de terminale pe întreg mapamondul.

Marele port din sudul Dubaiului poate găzdui portavioane şi a fost cel mai activ port de escală al marinei americane în afara Statelor Unite în 2017, potrivit Departamentului de cercetare al Congresului american.

Astfel de evenimente sunt rare în acest oraşul-stat ultra-sigur, unul din cele şapte principate care alcătuiesc Emiratele Arabe Unite.

Portul Jebel Ali a gestionat un volum de 14.1 de milioane de TEU (echivalentul a douăzeci de picioare) în 2019, o scădere cu 5.6%, dar care îl plasează în continuare printre primele zece porturi din lume.

Aproximativ 8.000 de companii au sediul în zona liberă Jebel Ali (JAFZA), care anul trecut a contribuit cu 23% la PIB-ul Dubaiului.

Citeşte şi: Spania a revenit în zona de risc extrem după ce a înregistrat peste 17.300 de noi infectări – Black News

Aceasta este cea mai mare zonă comercială din Orientul Mijlociu.

În decursul a 50 de ani, emiratul s-a transformat dintr-un orăşel portuar într-un centru regional pentru transport, comerţ, turism şi chiar servicii financiare.

Din cei aproximativ 3.3 milioane de locuitori care locuiesc în Dubai, peste 90% sunt străini.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Ce spune arestarea fraților Tate din SUA despre justiția din România

Când mai încearcă vreun reprezentant al actualei caste din jurul judecătoarei Lia Savonea să explice cât de nedrepte sunt acuzațiile de corupție și de...

Trump lovește din nou Canada cu tarife de 50%, pentru a combate “discriminarea” produselor americane

Statele Unite vor impune, din 19 august, taxe vamale de 50% pentru o gamă largă de produse canadiene, într-o nouă escaladare a conflictului comercial...

Ion Tăbârță: Hotărârea Curții Constituționale va integra alegerile din Găgăuzia în sistemul electoral național

Hotărârea Curții Constituționale privind organizarea alegerilor în Găgăuzia obligă autoritățile să armonizeze legislația electorală și să integreze definitiv scrutinurile din autonomie în cadrul electoral...

ANRE a aprobat noi tarife la apă și canalizare

Consiliul de Administrație al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a aprobat noi tarife pentru serviciile publice de alimentare cu apă și canalizare...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.