StiripesurseȘtirile zileiUE şi Elveţia îşi recunosc reciproc certificatele COVID

UE şi Elveţia îşi recunosc reciproc certificatele COVID

Publicat:

Certificatele sanitare eliberate de Elveţia vor fi acceptate în ţările Uniunii Europene începând de vineri, la fel ca şi cele emise de statele blocului comunitar în ‘Ţara cantoanelor’, a anunţat joi Comisia Europeană, relatează AFP, potrivit agerpres.

“Astăzi, Comisia a adoptat o decizie care garantează că certificatele COVID-19 eliberate de Elveţia vor fi considerate echivalente cu certificatele COVID digitale ale UE”, a declarat Christian Wigand, un purtător de cuvânt ale executivului european.

Citeşte şi: Patru mercenari din comandoul care l-a ucis pe preşedintele haitian au fost ucişi! Alţi doi au fost arestaţi – Black News

“În practică asta înseamnă că începând de mâine (vineri – n.r.) certificatele COVID elveţiene vor fi acceptate de UE în aceleaşi condiţii ca certificatele COVID digitale ale UE. La fel, Elveţia va accepta certificatul digital COVID al UE pentru cetăţenii UE care se vor afla în Elveţia”, a explicat el.

Pentru moment, cele 27 de state ale UE, precum şi Islanda, Liechtenstein şi Norvegia sunt conectate la acest sistem comun de certificate, intrat în vigoare pe 1 iulie şi menit să faciliteze călătoriile în spaţiul european.


“Acest certificat va facilita nu numai libera circulaţie în cadrul UE, ci şi între UE şi Elveţia. Cetăţenii UE şi cei elveţieni vor putea astfel să călătorească în deplină siguranţă şi mai liber în această vară”, a declarat comisarul european pentru justiţie, Didier Reynders, citat într-un comunicat.

Aceste permise sanitare atestă că o persoană a fost vaccinată împotriva COVID-19, că a efectuat un test cu rezultat negativ sau că s-a imunizat după ce a contactat virusul.

Documentul ar trebui în principiu să permită evitarea unor restricţii precum carantina la sosire, dar statele membre au mereu posibilitatea de a reintroduce anumite măsuri în caz de deteriorare a situaţiei sanitare.

UE este în discuţie şi cu ţări terţe pentru o recunoaştere mutuală a certificatelor.

Citeşte şi: Explozie puternică în portul Dubai! O navă cargo a luat foc – VIDEO – Black News

Ţările UE sunt obligate să accepte pe teritoriul lor numai călătorii vaccinaţi cu cele patru seruri autorizate la nivelul UE de Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA): Pfizer/BioNTech, Moderna, AstraZeneca şi Johnson&Johnson.

De asemenea, ele pot, dar nu sunt obligate, să primească persoanele vaccinate cu seruri autorizate în unele ţări ale UE (precum vaccinul rusesc Sputnik utilizat în Ungaria) sau cu produse omologate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (ca vaccinul chinezesc Sinopharm, dar şi Covishield, foarte utilizat în Africa).

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Percheziții la serverele Fidesz: Fraude cu fondul din care guvernul Orban finanța proiecte în Transilvania

Procurorii s-au prezentat marți, neanunțați, la centrul care pune la dispoziția Fidesz serverele pentru a sechestra întregul sistem de comunicații și bazele de date...

Un nou front în războiul din Orientul Mijlociu. Rebelii Houthi anunță blocarea unei rute esențiale pentru comerțul mondial

În ecuația deja complicată a războiului din Orientul Mijlociu au intrat și rebelii Houthi, din Yemen. Aliați ai Iranului, aceștia au anunțat că închid...

Palma neașteptată primită de Putin din partea Chinei. Proiectul crucial pe care l-au refuzat chinezii

China a respins, în final, proiectul Rusiei al gazoductului „Power of Siberia-2”, amânat de multă vreme, dând, astfel, o nouă lovitură eforturilor Kremlinului de...

Riposta generalului Sîrskîi în scandalul cu ministrul demis al Apărării. ‘Meseria mea este războiul. Asta fac și voi continua să fac’

Șeful armatei ucrainene, Oleksandr Sîrskîi, a negat public informațiile privind existența unui conflict cu fostul ministru al Apărării, Mihailo Fedorov, generalul afirmând că discuțiile...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.