StiripesurseȘtirile zileiLupte înverşunate între talibani şi forţele afgane într-un oraş din nord-vestul...

Lupte înverşunate între talibani şi forţele afgane într-un oraş din nord-vestul Afganistanului

Publicat:

Lupte înverşunate între talibani şi forţele afgane se dădeau joi pentru a doua zi consecutiv la Qala-i-Naw, capitala provinciei Badghis din nord-vestul Afganistanului, relatează AFP, potrivit agerpres.  

Guvernul a trimis elicoptere cu sute de trupe de comando în provincia Badghis pentru a contracara ofensiva talibană, prima împotriva unei capitale de provincie de la începutul ultimei faze a retragerii trupelor americane.

Citește și : Ultimele declaraţii ale lui Dominic Raab ÎNGRIJOREAZĂ Kremlinul

La numai câteva ore după ce armata americană a anunţat miercuri că a finalizat în proporţie de “peste 90%” retragerea din Afganistan, talibanii – care au capturat din luna mai zone rurale vaste şi s-au apropiat de câteva mari oraşe – au intrat în Qala-i-Naw, localitate cu aproximativ 75.000 de persoane.

“Talibanii au reluat atacurile în mai multe zone ale oraşului”, a declarat Hessamuddin Shams, guvernatorul provinciei Badghis, dând asigurări totuşi că “inamicul este pe cale să fie respins şi pus pe fugă”.


Forţele afgane au lansat o contraofensivă pentru a recupera oraşul.

“Nu s-a putut dormi noaptea trecută din cauza bombardamentelor”, spune Parisila Herawai, o activistă din Qala-i-Naw.

“Ca femei, suntem foarte îngrijorate. Dacă talibanii rămân în oraş, nu vom mai putea lucra şi vom pierde toate avantajele obţinute în materie de drepturi ale femeilor în ultimii 20 de ani”, adaugă ea.

Zia Gul Habibi, membru al consiliului provincial Badghis, a confirmat că “situaţia, practic, nu s-a schimbat de (miercuri)”, vorbind despre confruntări “sporadice” în oraş.

“Unii membri ai forţelor de securitate, care s-au alăturat talibanilor, îi ajută şi îi ghidează”, a deplâns el dezertările.

Insurgenţii au eliberat miercuri sute de deţinuţi din închisoarea situată în acest oraş şi au preluat controlul asupra unui comisariat de poliţie.

Purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării, Fawad Aman, a scris pe Twitter că “noi trupe de comando au sosit noaptea trecută la Badhis şi urmează să lanseze o operaţiune la scară mare”.

Potrivit unui oficial de securitate, ofensiva “a afectat şi provinciile învecinate”, între care Herat, la graniţa cu Iranul, unde un district frontalier Badghis a căzut în mâinile insurgenţilor în timpul nopţii de miercuri spre joi. “Un pic de frică au răspândit peste tot”, a recunoscut acesta.

Potrivit unor responsabili locali şi insurgenţilor, două districte din Herat au fost cucerite de talibani în timpul nopţii trecute, ei apropiindu-se de centrul provinciei.

Ross Wilson, însărcinatul cu afaceri american, a criticat puternic ofensiva din Badghis, care – potrivit lui – “încalcă drepturile omului” şi “face şi mai dificilă viaţa civililor afgani care se luptă deja cu seceta, sărăcia şi coronavirusul”.

Potrivit Human Rights Watch, talibanii au alungat oameni din locuinţele lor, au jefuit sau incendiat unele case.

Insurgenţii au încercat deja în iunie să atace Kunduz, capitala provinciei cu acelaşi nume din nordul ţării.

Între timp, retragerea trupelor americane continuă în ritm rapid, în pofida avansării inexorabile a talibanilor în toată ţara şi a retragerii forţelor afgane. Acestea din urmă sunt de acum private de sprijinul crucial aerian al SUA, notează AFP.

Citește și : Autorităţile iraniene se scuză pentru desele pene de curent din toată ţara

Forţele străine au fost evacuate din numeroase baze, inclusiv săptămâna trecută din baza aeriană Bagram, la nord de Kabul. Aceasta a fost una dintre cele mai importante instalaţii militare ale coaliţiei internaţionale din Afganistan şi centrul nevralgic al operaţiunilor lor de la intrarea trupelor americane după atentatele de la 11 septembrie 2001 din SUA.

Retragerea definitivă a armatei americane urmează să se încheie la sfârşitul lunii august, potrivit Casei Albe, punându-se astfel capăt intervenţiei americane în această ţară, care a durat 20 de ani, cel mai lung război purtat de Statele Unite în istoria lor.

 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Companiile militare private nu există legal în Ucraina. Dar sunt în plină expansiune

Zeci de firme private din Ucraina instruiesc operatori de drone, deminează terenuri, întrețin echipamente militare și îi învață pe clienții străini cum să poarte...

Organizația Maritimă Internațională lucrează la evacuarea navelor blocate de luni de zile în Ormuz

Organizaţia Maritimă Internaţională (OMI) colaborează cu Oman, Iran şi celelalte ţări riverane din Golful Persic pentru a concepe „o rută sigură” prin care să...

Fiecare a doua persoană din sudul țării se află sub pragul sărăciei

Fiecare a doua persoană din sudul Republicii Moldova se află sub pragul sărăciei, arată datele Biroului Național de Statistică (BNS), citate de TVR Moldova. Citește...

Zeci de angajați ai Poliției de Frontieră au fost instruiți privind protecția internațională la frontieră

Instruirea cu genericul „Asigurarea protecției internaționale la frontieră, respectarea principiului nereturnării – practici și standarde naționale și internaționale”, a fost organizată de Agenția ONU...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.