StiripesurseȘtirile zileiCuba dă 'în clocot'! Mânie pe străzi, revoluționarii sunt chemați să...

Cuba dă ‘în clocot’! Mânie pe străzi, revoluționarii sunt chemați să apere regimul – VIDEO

Publicat:

Exasperaţi de criza economică, mii de cubanezi au manifestat duminică în toată ţara, scandând “Libertate!” şi “Jos dictatura!”, în timp ce preşedintele Miguel Diaz-Canel şi-a chemat susţinătorii să riposteze în stradă, transmite AFP, potrivit agerpres.

“Ordinul de luptă a fost dat, în stradă revoluţionari!”, a îndemnat, într-o intervenţie televizată, preşedintele cubanez, care a acuzat “mafia cubanezo-americană” că se află în spatele acestei revolte.

Citește și: Partidul lui Maia Sandu a câștigat categoric alegerile din Republica Moldova

“Facem apel la toţi revoluţionarii din ţară, toţi comuniştii, să iasă pe străzile unde vor avea loc aceste provocări, acum şi în zilele următoare. Şi să le înfrunte într-un mod hotărât, ferm şi curajos”, a adăugat Miguel Diaz-Canel.


La sfârşitul zilei de duminică, mai multe grupuri de susţinători s-au adunat în diferite locuri din capitala Havana pentru a se pregăti pentru defilat.

Difuzate din plin pe reţelele de socializare, protestele anti-guvernamentale au început spontan duminică dimineaţa, un eveniment extrem de rar în această ţară condusă de Partidul Comunist şi în care singurele adunări autorizate sunt, de obicei, cele ale partidului.

Mii de cubanezi au manifestat duminică împotriva guvernului pe străzile din San Antonio de los Banos, un orăşel cu 50.000 de locuitori, situat la aproximativ 30 de kilometri de Havana. Manifestanţii, în majoritate tineri, au mărşăluit scandând “Patrie şi viaţă!”, titlul unui cântec controversat, dar şi “Jos dictatura!” şi “Nu ne este frică!.

“Libertate!” au mai scandat alte câteva sute de cubanezi la Havana în diferite mitinguri în care au avut loc ciocniri între manifestanţi şi poliţişti, care au folosit gaze lacrimogene.

Cel puţin zece persoane au fost arestate şi mai mulţi ofiţeri de poliţie au folosit bastoane din plastic pentru a lovi protestatarii, în timp au fost desfăşuraţi un număr mare de militari şi poliţişti.

Alte demonstraţii din mai multe oraşe cubaneze au fost transmise în direct, pe Facebook sau Twitter.

Motorul unui număr tot mai mare de revendicări ale populaţiei după introducerea sa în Cuba la sfârşitul anului 2018, internetul mobil a fost întrerupt în cea mai mare parte a ţării duminică după-amiază.

Preşedintele Miguel Diaz-Canel s-a deplasat duminică la prânz la San Antonio de los Banos, însoţit de activişti de partid care au mărşăluit scandând “Trăiască Cuba!” şi “Trăiască Fidel”, în timp ce de-al lungul traseului său, localnicii au continuat să protesteze împotriva crizei economice.

Pandemia de COVID-19 a scufundat Cuba într-o gravă criză economică, cea mai gravă din ultimii 30 de ani, care a exacerbat lipsa de alimente şi medicamente şi a generat tulburări sociale puternice.

Dificultăţile economice au determinat autorităţile să întrerupă furnizarea de curent electric timp de câteva ore pe zi.

“Situaţia energetică pare să fi încălzit unele spirite aici”, a declarat presei Miguel Diaz-Canel, acuzând ca responsabile pentru criză sancţiunile SUA.

“Dacă vreţi ca poporul să o ducă mai bine, ridicaţi mai întâi embargoul” impus din 1962.”Există o mafie cubanezo-americană care plăteşte foarte bine pe reţelele de socializare (…) Ea s-a folosit de pretextul situaţiei din Cuba şi a chemat la manifestaţii în toate regiunile ţării”, a declarat preşedintele Miguel Diaz-Canel.

Citește și: UEFA a eşuat în ceea ce priveşte gestionarea situaţiei legate de pandemie, avertizează un expert german

Acesta a recunoscut însă că “oamenii au venit să îşi exprime nemulţumirea”, vorbind despre “revoluţionari dezorientaţi”.

Dar “suntem mulţi, iar eu sunt primul, care suntem gata să ne dăm viaţa pentru această revoluţie”, a adăugat preşedintele.

Pe Twitter, Julie Chung, subsecretarul adjunct principal al Biroului pentru afaceri din emisfera vestică din cadrul Departamentului de Stat al SUA, a îndemnat la calm:”Suntem foarte îngrijoraţi de apelurile la luptă din Cuba. Susţinem dreptul poporului cubanez de a protesta paşnic”.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Atacurile asupra navelor în Ormuz s-au intensificat, circa 100 de militari SUA răniți în 2 săptămâni

Secretarul american al apărării, Pete Hegseth, și șefii de stat major interarme se întâlnesc marți cu membrii Congresului pentru prima dată de la reluarea conflictului. Pete...

Ce spune arestarea fraților Tate din SUA despre justiția din România

Când mai încearcă vreun reprezentant al actualei caste din jurul judecătoarei Lia Savonea să explice cât de nedrepte sunt acuzațiile de corupție și de...

Trump lovește din nou Canada cu tarife de 50%, pentru a combate “discriminarea” produselor americane

Statele Unite vor impune, din 19 august, taxe vamale de 50% pentru o gamă largă de produse canadiene, într-o nouă escaladare a conflictului comercial...

Ion Tăbârță: Hotărârea Curții Constituționale va integra alegerile din Găgăuzia în sistemul electoral național

Hotărârea Curții Constituționale privind organizarea alegerilor în Găgăuzia obligă autoritățile să armonizeze legislația electorală și să integreze definitiv scrutinurile din autonomie în cadrul electoral...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.