StiripesurseȘtirile zileiTaiwanul primeşte o donaţie de 10 milioane de vaccinuri

Taiwanul primeşte o donaţie de 10 milioane de vaccinuri

Publicat:

Două mari firme de tehnologie vor dona Taiwanului 10 milioane de doze de vaccin BioNTech/Pfizer după ce au ajuns la acorduri cu compania farmaceutică germană BioNTech, a anunţat luni guvernul din Taiwan, citat de DPA, potrivit agerpres.

Purtătorul de cuvânt al guvernului Lo Ping-cheng a declarat într-o conferinţă de presă că acordul de donaţie a fost semnat duminică noapte după ce Semiconductor Manufacturing Company (TSMC) din Taiwan, cel mai mare producător de cipuri pe bază de contract din lume, şi Hon Hai, cel mai mare producător pe bază de contract de electronice din lume, au ajuns fiecare la acorduri cu firma germană.

Citește și: UEFA a eşuat în ceea ce priveşte gestionarea situaţiei legate de pandemie, avertizează un expert german

Lo a spus că companiile private şi guvernul au cooperat pentru a obţine vaccinurile după ce Taiwanul a întâmpinat dificultăţi în achiziţionarea dozelor.

Potrivit purtătorului de cuvânt, cele 10 milioane de doze vor fi furnizate direct de BioNTech, deşi termenul de livrare a rămas incert.


Până în prezent, doar aproximativ 14% din populaţia Taiwanului de 23,6 milioane de locuitori a primit cel puţin o doză de vaccin anti-COVID-19.

La sfârşitul lunii mai, preşedinta Tsai Ing-wen a criticat China că împiedică Taiwanul să semneze un acord cu BioNTech pentru a-i distribui dozele.

Citește și: Partidul lui Maia Sandu a câștigat categoric alegerile din Republica Moldova

Guvernul taiwanez a autorizat în iunie TSMC şi Hon Hai – care tranzacţionează ca Foxconn – să cumpere 5 milioane de doze de vaccin BioNTech/Pfizer pentru a fi donate.

Luni, cele două companii şi-au anunţat donaţiile respective pe Bursa din Taiwan, declarând că costul donaţiei nu va depăşi 175 de milioane de dolari americani fiecare.

Fosun Pharmaceutical Group cu sediul în Shanghai, agentul de vânzări din China al BioNTech, a confirmat duminică semnarea acordurilor cu cele două companii.

Citeşte şi: Epidemiile GEMENE din Haiti, violența și coronavirusul, deschid ‘faza critică’ după asasinarea președintelui

Fondatorul Foxconn, Terry Gou, a indicat luni într-o postare pe Facebook că Beijingul nu s-a amestecat în tranzacţii.

Fundaţia Tzu Chi, o organizaţie umanitară budistă, intenţionează de asemenea să achiziţioneze 5 milioane de doze BioNTech/Pfizer pentru a le dona Taiwanului, a mai anunţat Lo.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

În Drochia va fi instalat un semafor inteligent

Lucrările de montare a obiectivului semaforic pe drumul național R7 R14–Drochia–Costești–frontiera cu România, la km 31+620, au demarat ieri, anunță Administrația Națională a Drumurilor...

Ploile abundente au dat peste cap sezonul căpșunilor

La sfârșitul lunii mai, producătorii moldoveni de fructe de pădure au început recoltarea căpșunilor din 2026 de pe plantațiile „în câmp deschis”. În jumătatea...

Pescarii au liber la peşte pe malurile Nistrului

Perioada de prohibiție instituită pentru protejarea resurselor biologice acvatice s-a încheiat, iar pescuitul recreativ și sportiv este din nou permis în sectoarele unde restricțiile...

Reţelele sociale şi platformele video depăşesc media tradiţionale (studiu)

Pentru prima dată, reţelele sociale şi platformele video sunt utilizate mai mult pentru informare la nivel mondial comparativ cu media tradiţionale, conform unui raport...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.