StiripesurseȘtirile zileiPeste 15.000 de filipinezi au fost strămutaţi din cauza vulcanului Taal

Peste 15.000 de filipinezi au fost strămutaţi din cauza vulcanului Taal

Publicat:

Peste 15.000 de persoane au fost evacuate din locuinţele lor după ce activitatea celui de-al doilea cel mai activ vulcan din Filipine s-a intensificat de la începutul lunii, au anunţat marţi autorităţile oficiale, relatează DPA, potrivit agerpres.

Locuitorii afectaţi provin din 121 de sate din jurul vulcanului Taal, situat în provincia Batangas, la o distanţă de 66 de kilometri sud de Manila, care a expulzat cu intermitenţe gaze, abur şi fum începând de la 1 iulie.

Citeşte şi: UE ameninţă Belarusul cu suspendarea vizelor

Cel puţin 5.620 dintre locuitorii strămutaţi s-au refugiat în centre de evacuare, în timp ce 9.853 de persoane s-au mutat la rude sau prieteni, a precizat agenţia naţională pentru situaţii de urgenţă.

Starea de alertă în zona vulcanului Taal rămâne la nivelul 3, ceea ce înseamnă că “expulzarea magmei din craterul principal ar putea conduce la o erupţie explozivă”, a anunţat Institutul de Vulcanologie şi Seismologie din Filipine (PHIVOLCS).


Agenţia a avertizat publicul să păstreze distanţa faţă de zonele cu risc ridicat, inclusiv faţă de sate, “din cauza pericolelor reprezentate de curenţii cu densitate piroclastică şi tsunami vulcanice, în eventualitatea unor erupţii puternice”.

În ultimele 24 de ore, în zona vulcanului Taal au fost consemnate 171 de cutremure vulcanice, niveluri ridicate de emisii de dioxid de sulf şi coloane de vapori fierbinţi care au ajuns până la o altitudine de 1,5 kilometri în atmosferă, a precizat PHIVOLCS.

Citeşte şi: Moscova răspunde la rezultatul alegerilor din R.Moldova: ‘ Vom consolida factorul transnistrean’

Cea mai recentă erupţie a vulcanului Taal a avut loc la data de 12 ianuarie 2020, când peste 376.000 de locuitori din aşezările învecinate au fost evacuaţi. Un număr de 39 de persoane au murit din cauza problemelor de sănătate în timp ce se aflau în centrele de evacuare şi din cauza cenuşii dense căzute în urma erupţiei, potrivit autorităţilor provinciei.

Vulcanul a erupt de 33 de ori după anul 1572.

Taal este o destinaţie turistică populară datorită lacului pitoresc din crater. De altfel, este singurul vulcan situat în zona unui lac şi pe o insulă. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Cum să îți protejezi bebelușul în timpul caniculei. Sfaturi recomandate pentru părinți

Pe timp de caniculă, bebelușii și copiii mici au nevoie de o îngrijire suplimentară. Aceste sfaturi pot reduce anxietatea părinților îngrijorați de sănătatea copilului...

Horoscop 23 iulie 2026

Soarele intră în Leu și aduce energie, optimism și dorință de afirmare. Leii se bucură de magnetism și vitalitate, Racii primesc claritate în plan...

O bacterie ce cauzează boli gingivale afectează inima. Un miliard de oameni trăiesc cu această boală

O anumită bacterie ce duce la boli gingivale afectează și inima. Aproximativ un miliard de oameni la nivel global suferă de această afecțiune. Conform Organizației...

Franța aprobă închisoarea pe viață pentru violatorii copiilor sub 15 ani

Deputații francezi au aprobat marți o modificare legislativă care introduce pedeapsa cu închisoarea pe viață pentru autorii violurilor în serie comise asupra minorilor sub...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.