StiripesurseȘtirile zilei100 de migranți au forțat granița cu Melilla

100 de migranți au forțat granița cu Melilla

Publicat:

O sută de migranţi au încercat miercuri să treacă frontiera dintre Maroc şi enclava spaniolă Melilla, au anunţat autorităţile spaniole, la două luni după un val de migranţi inedit şi o criză diplomatică majoră între cele două ţări, relatează AFP, potrivit agerpres.

Aproximativ 20 de persoane au reuşit să ajungă în Melilla miercuri şi doi poliţişti spanioli au fost uşor răniţi, a indicat un purtător de cuvânt al prefecturii din Melilla.

Citește și: George W. Bush CRITICĂ retragerea din Afganistan: ‘Este o greșeală!’

”Migranţii au lansat pietre către forţele de ordine marocane care au ajutat activ forţele de ordine spaniole pentru a ţine sub control acest asalt”, a adăugat el.

Persoanele reţinute au fost conduse la un centru de primire a migranţilor unde vor fi supuse testării la COVID-19.


Luni, 119 de migranţi au reuşit să intre în Melilla dintr-un grup de circa 200 de persoane care a încercat să treacă gardul metalic care separă enclava de Maroc.

Citește și: 1.000 de oameni s-au infectat cu coronavirus la un festival de muzică din Utrecht

În luna mai, cealaltă enclavă spaniolă situată în nordul Marocului, Ceuta, a fost copleşită de sosirea bruscă a peste 10.000 de migranţi, în mare majoritate tineri şi adolescenţi marocani, pe fondul unei relaxări a controalelor efectuate de poliţia marocană.

Ceuta şi Melilla, singurele frontiere terestre între Uniunea Europeană şi Africa, sunt supuse de câţiva ani unei mari presiuni din partea migranţilor, căreia din primăvara lui 2020 i s-a adăugat şi închiderea frontierei de partea marocană, motivul oficial fiind evitarea intrării cazurilor de coronavirus.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Vasile Tofan primeşte felicitări de la Bucureşti şi Kiev

Noul prim-ministru al Republicii Moldova, Vasile Tofan, a fost felicitat de premierul Ucrainei, Serhii Korețki, și de premierul interimar al României, Ilie Bolojan, cu...

Pericol major de incendii: IGSU cere populației maximă prudență

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) avertizează că, potrivit prognozelor Instituției Publice „Autoritatea de Meteorologie și Monitoring de Mediu”, pentru ziua de 22...

Maia Sandu a semnat decretul privind numirea Guvernului Tofan

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a semnat miercuri, 22 iulie, decretul privind numirea Guvernului condus de Vasile Tofan. Documentul stabilește componența oficială a noului...

Zeci de străini NU au fost lăsaţi să intre în R. Moldova

În ultimele 24 de ore, în punctele de trecere a frontierei fluxul de persoane a constituit 83.735 de traversări, iar cel al mijloacelor de...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.