StiripesurseȘtirile zileiMelbourne intră pentru a cincea oară în lockdown

Melbourne intră pentru a cincea oară în lockdown

Publicat:

Melbourne, al doilea oraş ca mărime din Australia, va intra de joi seară în cel de-al cincilea lockdown, au anunţat autorităţile locale, într-un moment în care imensa insulă-continent depune eforturi pentru a ţine sub control un nou focar de coronavirus, informează AFP, potrivit agerpres.

Măsura se va aplica pe întreg teritoriul statului Victoria, cu capitala la Melbourne, a anunţat Dan Andrews, prim-ministrul acestui stat.

Citește și: Peste un sfert dintre bolnavii de COVID-19 au avut simptome și după șase luni de la boală

În urma aplicării acestei decizii, numărul australienilor vizaţi de lockdown se ridică la 12 milioane, cei cinci milioane de rezidenţi ai oraşului Sydney fiind deja consemnaţi la domiciliu de la sfârşitul lunii iunie. Australia depune forturi în prezent pentru a ţine sub control un focar de contaminări cu varianta Delta, care a dus la îmbolnăvirea a peste o mie de persoane în decurs de o lună.

Andrews a precizat că a luat decizia celui de-al cincilea lockdown ”cu inima grea”, dar estimează că era ”o necesitate absolută” pentru statul Victoria.


”Nimic din această epidemie nu este drept”, a spus el, remarcând că, în urma înregistrării a 12 cazuri pe teritoriul statului pe care îl administrează, va fi nevoie ca 10.000 de persoane să fie testate.

”Avem doar o singură dată ocazia de a acţiona rapid şi bine”, le-a declarat el jurnaliştilor. ”Dacă aşteptaţi, dacă ezitaţi, dacă vă îndoiţi, va veni un moment când veţi privi în urmă şi vă veţi spune că trebuia să fi făcut mai mult, mai devreme”, a precizat Dan Andrews.

Lockdownul va începe joi seară şi va dura cinci zile.

Citește și: Laurent Simons, copilul geniu care vrea să-i facă pe oameni nemuritori

Australia a fost lăudată în trecut pentru rezultatele bune obţinute iniţial în gestionarea pandemiei, datorate mai ales închiderii stricte a frontierelor imensei insule-continent.

Campania de vaccinare este însă extrem de lentă şi doar 10% din populaţie a fost imunizată, în contextul în care numeroase ţări dezvoltate au început deja să se gândească la lumea post-pandemie.

Spre deosebire de numeroase ţări, care au încercat să controleze circulaţia virusului, Australia a optat pentru o strategie zero-cazuri.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Munteanu îi cere lui Tofan să-i continue reformele

Fostul premier Alexandru Munteanu a declarat că noul Guvern trebuie să continue reformele și proiectele începute în ultimele opt luni, menționând printre priorități reforma...

Tofan vrea ca prima vizită oficială în calitate de premier să fie în România

Premierul Vasile Tofan a declarat că și-ar dori ca prima sa vizită oficială în calitate de șef al Executivului să fie în România, însă...

CNA face percheziţii de amploare într-o schemă de trucare a licitațiilor

Ofițerii Centrului Național Anticorupție desfășoară circa 30 de percheziții în mai multe localități într-un dosar de abuz de serviciu și obținere frauduloasă a mijloacelor...

Dumitru Ciorici este noul purtător de cuvânt al Guvernului

Jurnalistul Dumitru Ciorici va ocupa funcția de purtător de cuvânt al Guvernului Republicii Moldova. Anunțul a fost făcut de premierul Vasile Tofan într-o postare...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.