StiripesurseȘtirile zileiEditorialista britanică Katie Hopkins, expulzată din Australia pentru încălcarea restricţiilor

Editorialista britanică Katie Hopkins, expulzată din Australia pentru încălcarea restricţiilor

Publicat:

Australia a anulat viza editorialistei britanice Katie Hopkins, cunoscută pentru polemici violente, după ce aceasta s-a lăudat că a evitat regulile de carantină foarte stricte în vigoare pe insula-continent, a declarat luni ministrul de interne australian Karen Andrews, relatează AFP, potrivit agerpres.  

Potrivit unei surse media locale, Katie Hopkins a sosit la Sydney pentru a participa la o emisiune tip tele-realitate. Ea a postat un videoclip pe Instagram în care afirmă că deschide goală şi fără mască uşa camerei sale de hotel personalului care îi livrează mesele.

Citește și : Aviaţia militară americană a efectuat un raid aerian în estul Siriei împotriva unui grup islamist proiranian

Majoritatea persoanelor care sosesc în Australia trebuie să respecte o perioadă de izolare de 14 zile într-un hotel, ca parte a măsurilor stricte de combatere a răspândirii COVID -19.

Ministrul de interne Karen Andrews a explicat că poliţia de frontieră ”a acţionat rapid pentru a se asigura că viza prin care (Katie Hopkins) a putut intra în ţară a fost anulată” după postarea videoclipului.


”O vom scoate din ţară imediat ce vom putea organiza acest lucru”, a precizat ministrul pentru ABC. ”’Este în mod clar cineva pe care nu vrem să-l păstrăm în această ţară niciun minut mai mult decât este necesar”, a afirmat oficialul australian.

Editorialista britanică a provocat controverse, făcând comentarii considerate rasiste, anti-islam şi anti-migranţi şi critică în mod constant restricţiile anti-coronavirus, în special măsurile de izolare.

Potrivit ministrului Karen Andrews, ea obţinuse o viză datorită sprijinului guvernului unui stat australian pe motiv că vizita sa ar putea reprezenta un beneficiu economic pentru ţară.

”Faptul că se laudă cu încălcarea carantinei este îngrozitor”, a subliniat Karen Andrews. ”Aceasta este o jignire pentru toţi australienii care sunt în prezent în izolare şi este pur şi simplu un comportament inacceptabil. Deci, cu titlu personal, sunt extrem de fericită că pleacă”, a afirmat ministrul australian.

Citește și : Indonezia a raportat mai multe cazuri zilnice de Covid-19 decât India şi Brazilia

Aproximativ 12 milioane de persoane trăiesc în izolare în Australia (31.771 de cazuri, dintre care 913 de morţi) în încercarea de a preveni răspândirea variantei extrem de contagioase Delta a coronavirusului.

Numărul persoanelor autorizate să intre în ţară este, de asemenea, extrem de limitat, fapt ce blochează zeci de mii de australieni din străinătate.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Ce spune arestarea fraților Tate din SUA despre justiția din România

Când mai încearcă vreun reprezentant al actualei caste din jurul judecătoarei Lia Savonea să explice cât de nedrepte sunt acuzațiile de corupție și de...

Trump lovește din nou Canada cu tarife de 50%, pentru a combate “discriminarea” produselor americane

Statele Unite vor impune, din 19 august, taxe vamale de 50% pentru o gamă largă de produse canadiene, într-o nouă escaladare a conflictului comercial...

Ion Tăbârță: Hotărârea Curții Constituționale va integra alegerile din Găgăuzia în sistemul electoral național

Hotărârea Curții Constituționale privind organizarea alegerilor în Găgăuzia obligă autoritățile să armonizeze legislația electorală și să integreze definitiv scrutinurile din autonomie în cadrul electoral...

ANRE a aprobat noi tarife la apă și canalizare

Consiliul de Administrație al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a aprobat noi tarife pentru serviciile publice de alimentare cu apă și canalizare...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.