StiripesurseȘtirile zileiSUA şi aliaţii lor condamnă împreună activităţile cibernetice 'răuvoitoare' ale Chinei

SUA şi aliaţii lor condamnă împreună activităţile cibernetice ‘răuvoitoare’ ale Chinei

Publicat:

SUA şi aliaţii lor vor condamna luni, într-un demers comun, activităţile cibernetice ‘răuvoitoare’ ale Chinei, acuzată de operaţiuni de extorcare a unor companii ale lor şi de faptul că le-ar pune în pericol securitatea, potrivit unui responsabil american, citat de AFP sub rezerva anonimatului, potrivit agerpres.

‘Comportamentul iresponsabil al Chinei în spaţiul cibernetic nu corespunde obiectivului său de a apărea ca un lider responsabil’, a afirmat oficialul american, în comentarii pentru presă de natură să agraveze şi mai mult relaţiile deja tensionate între cele două mari puteri, notează agenţia franceză de presă.

Citește și : Aviaţia militară americană a efectuat un raid aerian în estul Siriei împotriva unui grup islamist proiranian

Activităţile cibernetice ale Chinei reprezintă ‘o gravă ameninţare pentru economie şi securitatea naţională’ a Statelor Unite şi a aliaţilor lor, susţine el.

Potrivit acestuia, ‘un grup – fără precedent – de aliaţi şi parteneri, între care Uniunea Europeană, Regatul Unit, Australia, Canada, Noua Zeelandă şi NATO, se vor alătura luni SUA pentru a demasca activităţile cibernetice răuvoitoare ale Ministerului chinez de Securitate’.


Se aşteaptă ca Statele Unite şi aliaţii lor să acuze guvernul chinez de ‘recurgerea la hackeri’ pentru comiterea de atacuri în lumea întreagă, uneori ‘pentru profit personal’, şi să detalieze ’50 de tactici ale acestora, tehnici şi proceduri’.

Aceste atacuri pot avea drept scop furtul de date sau de tehnologie, dar sunt ‘rapoarte care atribuie unor hackeri având legătură cu guvernul chinez cereri de răscumpărare de milioane de dolari adresate companiilor private’, a continuat el, fără a oferi detalii.

Atacurile cu ‘ransomware’, implicând criptarea datelor cu scopul unei răscumpărări pentru decriptarea lor, sunt din ce în ce mai frecvente şi mai multe importante companii americane au fost vizate recent, în principal, de către hackeri având legătură cu Rusia.

În apelul lor, SUA şi aliaţii lor impută oficial Chinei hackingul masiv din luna martie împotriva serviciilor de mesagerie Exchange ale grupului Microsoft, care ar fi afectat cel puţin 30.000 de organizaţii, inclusiv întreprinderi, oraşe şi instituţii locale americane.

Gigantul tech acuzase anterior un grup de hackeri legat de Beijing, denumit ‘Hafnium’.

Citește și : Indonezia a raportat mai multe cazuri zilnice de Covid-19 decât India şi Brazilia

Washingtonul şi aliaţii săi fac schimb de recomandări tehnice pentru a înfrunta China în spaţiul cibernetic şi nu exclud “alte acţiuni pentru care să o pună faţă în faţă cu responsabilităţile ei’, a adăugat aceeaşi oficialitate americană.

Potrivit lui, ‘o singură acţiune nu va fi suficientă pentru a schimba atitudinea Chinei în spaţiul cibernetic şi nicio ţară nu poate acţiona de una singură’ în această privinţă.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Franța aprobă închisoarea pe viață pentru violatorii copiilor sub 15 ani

Deputații francezi au aprobat marți o modificare legislativă care introduce pedeapsa cu închisoarea pe viață pentru autorii violurilor în serie comise asupra minorilor sub...

Cum au reușit grecii antici să construiască un ‘computer’ în urmă cu peste 2.000 de ani

Un bloc corodat de bronz, recuperat dintr-o epavă aflată pe fundul Mării Egee, s-a dovedit a fi unul dintre cele mai fascinante obiecte descoperite...

‘Tanmaxxing’, noua modă de pe rețelele sociale, stârnește îngrijorarea medicilor

Medicii dermatologi atrag atenția asupra unui nou fenomen devenit viral pe rețelele sociale, denumit „tanmaxxing”, care promovează obținerea unui bronz cât mai intens prin...

Cine este Marie-France van Heel, soția noului premier britanic Andy Burnham

Marie-France van Heel, soția noului prim-ministru britanic Andy Burnham, a pășit luni în reședința oficială din Downing Street, odată cu instalarea soțului său în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.