StiripesurseȘtirile zileiTurcia insistă asupra unei discuţii cu talibanii pentru a putea asigura...

Turcia insistă asupra unei discuţii cu talibanii pentru a putea asigura securitatea aeroportului din Kabul

Publicat:

Turcia, care negociază cu SUA asigurarea securităţii aeroportului din Kabul după retragerea forţelor internaţionale din Afganistan, intenţionează să discute această problemă cu talibanii care se opun respectivei măsuri, a anunţat luni preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan, citat de AFP, potrivit agerpres.  

“În acest moment, fie la nivelul Ministerului de Externe sau la nivelul meu, încercăm să vedem ce fel de discuţii putem avea cu talibanii şi unde ne-ar putea duce acestea”, a declarat Erdogan în cursul unei conferinţe de presă la Istanbul.

Citește și : Aviaţia militară americană a efectuat un raid aerian în estul Siriei împotriva unui grup islamist proiranian

Aceste declaraţii intervin după ce talibanii au transmis un avertisment puternic Turciei împotriva menţinerii personalului militar pentru a lua în sarcină asigurarea securităţii aeroportului din Kabul, afirmând că “invadatorii vor trataţi ca atare”.

Preşedintele turc a relativizat totuşi, luni, aceste ameninţări, susţinând că talibanii ‘nu au spus că nu vor Turcia’.


La începutul lunii iulie, Erdogan a indicat că Washingtonul şi Ankara au convenit asupra modalităţilor de menţinere a unei forţe turce pentru a asigura securitatea ‘aeroportului internaţional Hamid Karzai’, principala poartă de ieşire din Afganistan pentru diplomaţii occidentali şi lucrătorii umanitari.

Teama de a vedea acest aeroport căzând în mâinile talibanilor este cu atât mai mare cu cât aceştia desfăşoară din luna mai o ofensivă pe scară largă împotriva armatei afgane, preluând controlul asupra unor zone vaste din teritoriul afgan.

În paralel, SUA au accelerat în ultimele săptămâni retragerea forţelor lor care trebuie să se încheie până la 31 august, la 20 de ani de la sosirea lor, potrivit calendarului anunţat de preşedintele american Joe Biden.

Turcia, care încearcă să-şi amelioreze relaţiile cu SUA, după ani de tensiuni, a propus să preia misiunea asigurării securităţii aeroportului după retragerea forţelor străine, dar cu condiţia să primească sprijin, în special logistic.

Membră a NATO, Turcia este din 2001 un actor important în Afganistan, ţară în care a desfăşurat sute de militari.

Citește și : Indonezia a raportat mai multe cazuri zilnice de Covid-19 decât India şi Brazilia

Deşi îi menajează pe talibani în discursurile sale publice, Erdogan i-a criticat totuşi, luni, pentru ofensiva lor în curs de desfăşurare, calificând-o drept ‘ocupaţie’.

‘Din punctul nostru de vedere, abordarea talibanilor în acest moment nu este o abordare bună. Lansăm un apel către talibani: puneţi capăt acestei ocupaţii’, a afirmat preşedintele turc.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Moldova se alătură mecanismului internațional de compensare pentru Ucraina

Parlamentul Republicii Moldova a ratificat joi, 23 iulie, Convenția de la Haga privind crearea Comisiei Internaționale de Reclamații pentru Ucraina. Noul instrument juridic va...

Fondatoarea unei companii de turism, reținută pentru 72 de ore într-un dosar de escrocherie de circa un milion de lei

Fondatoarea unei companii de turism a fost reținută pentru 72 de ore, fiind cercetată penal pentru escrocherie. Pe acest caz, mai multe familii au...

Sectorul IT din Moldova a depășit un miliard de dolari în afaceri

Sectorul IT a devenit unul dintre principalele motoare de creștere ale economiei Republicii Moldova. În 2025, companiile rezidente ale Moldova Innovation Technology Park au...

De ce refuză lumea petrolul în plin război? Misterul care sfidează economia

Două forțe dominante echilibrează piața mondială a petrolului: oferta și cererea. Războiul cu Iranul le-a perturbat pe amândouă – iar una dintre ele s-ar...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.