StiripesurseSintezeBiden promite o întărire a cooperării între SUA şi Iordania

Biden promite o întărire a cooperării între SUA şi Iordania

Publicat:

Preşedintele american Joe Biden a promis luni că va “întări cooperarea bilaterală” între SUA şi Iordania, în timpul primirii regelui Abdallah al II-lea, căruia i-a mulţumit călduros pentru rolul său “vital” în regiune, informează marţi AFP, potrivit agerpres.

“Vom continua să ne întărim cooperarea bilaterală”, a declarat preşedintele american, aşezat lângă regele Iordaniei în Biroul Oval. “Vă mulţumesc pentru rolul vital pe care îl aveţi în Orientul Mijlociu. Trăiţi într-o regiune dificilă”, i-a spus Joe Biden regelui iordanian, pe care l-a calificat drept “amic bun şi loial” şi căruia i-a strâns mâna în faţa camerelor, un gest foarte rar la Casa Albă din cauza pandemiei.

Citește și : Atac terorist la Bagdad; cel puțin zece morți

Abdallah al II-lea i-a mulţumit la rândul său preşedintelui american pentru “generozitatea” SUA, care au donat 500.000 de doze de vaccin Iordaniei. Suveranul haşemit a lăudat de asemenea rolul de “motor” al SUA în lupta împotriva pandemiei. “Aţi dat exemplu lumii”, a spus el.

Cei doi au subliniat că se cunosc de multă vreme, Joe Biden amintind că l-a întâlnit, când era senator, pe tatăl regelui Abdallah al II-lea, regele Hussein.


Iordania este considerată de Washington un aliat-cheie în regiune. Cele două ţări au anunţat în martie încheierea unui acord ce favorizează libertatea deplasării forţelor americane, a avioanelor şi vehiculelor lor pe teritoriul iordanian.

Citește și : Un bărbat care a pătruns în ianuarie în sediul Congresului SUA, condamnat la opt luni de închisoare

Joe Biden ar urma să-l primească pe 26 iulie pe un alt lider al lumii arabe, pe premierul irakian Mustafa Al-Kadhimi, în timp ce Irakul se află în mijlocul unei escaladări a tensiunilor între Washington şi Teheran.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Curs valutar

Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit datele oficiale de schimb valutar pentru astăzi. Un euro are valoarea de 20 de lei și 08 bani. Dolarul...

Părți componente ale corpului uman, depistate în iazul din Dănceni. Oamenii legii investighează cazul

Mai multe părți componente ale corpului uman au fost depistate astăzi în iazul din Dănceni, raionul Ialoveni. Oamenii legii au fost sesizați de către...

Lista premierilor de la Chişinău: Recorduri, blestemul din 2015 și anomalia de 218 zile

De la mandate de peste șapte ani la guverne care au rezistat doar câteva luni, istoria Executivului Republicii Moldova a fost marcată de perioade...

Frontul din Ucraina, aproape nemișcat în iunie, după ce trupele ruse au pierdut impulsul

Linia frontului a rămas în mare parte neschimbată în iunie în Ucraina, ca urmare a unei pierderi de impuls din partea trupelor ruse în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.