StiripesurseȘtirile zileiIndia investighează primul deces de gripă aviară la oameni

India investighează primul deces de gripă aviară la oameni

Publicat:

India investighează joi primul caz înregistrat în această ţară de deces uman cauzat de gripa aviară, după ce un băiat în vârstă de 11 ani a murit în luna iulie, conform Ministerului Sănătăţii, informează AFP, potrivit agerpres.

Băiatul, care locuia în Gurgaon, în apropiere de New Delhi, suferea totodată de leucemie şi pneumonie. El a fost internat în capitala indiană la 2 iulie şi a decedat zece zile mai târziu din cauza insuficienţei multiple a organelor.

Citeşte şi: O luare de ostatici s-a încheiat după nouă ore şi cu o livrare mare de pizza

Secvenţierea genomică şi izolarea virusului sunt în curs de desfăşurare şi a fost demarată o investigaţie epidemiologică, a declarat miercuri seara Ministerul Sănătăţii.

Gripa aviară este cauzată de virusurile gripale care se transmit în principal între păsări şi uneori la om. Cazurile de transmitere interumane sunt foarte rare.


Două tulpini de gripă aviară, H5N1 (între 2003 şi 2011, după un prim episod din 1997) şi H7N9 (din 2013), au condus în Asia la contaminări umane prin intermediul păsărilor infectate.

Virusul H7N9 a infectat 1.668 de persoane şi a provocat moartea a 616 persoane din 2013, potrivit Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură.

În ceea ce priveşte cazul din India, ministerul a precizat că virusul aparţine subtipului H5N, considerat îngrijorător.

Personalul medical care a tratat pacientul se află sub supraveghere de la 16 iulie şi niciuna dintre aceste persoane nu a raportat simptome, a adăugat ministerul.

Procedura de urmărire a contactelor a fost efectuată, însă familia, rudele sau îngrijitorii nu au prezentat simptome.

China a raportat la începutul lunii iunie primul caz la nivel mondial de gripă aviară H1N03 care, în acest stadiu, nu a suscitat îngrijorarea autorităţilor sanitare mondiale.

Virusul H5N8, derivat din H5N1, a fost detectat în februarie în Rusia la mai mulţi angajaţi ai unei ferme de păsări, după ce a circulat în numeroase crescătorii europene.

Citeşte şi: CUTREMUR puternic în Panama

India a dispus în ianuarie sacrificarea a zeci de mii de păsări de curte pentru a controla două tulpini de gripă aviară, H5N1 şi H5N8. În ultimele decenii, ţara a cunoscut mai multe focare de gripă aviară, dintre care cea mai gravă, în 2008, a condus la sacrificarea a milioane de păsări de crescătorie.

A doua ţară cu cea mai mare populaţie din lume, cu 1,3 milioane de locuitori, India este în prezent afectată de pandemia de coronavirus, care a infectat în total peste 31 de milioane de persoane şi a provocat decesul a peste 400.000. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Transportatorii de mărfuri vor trece la documente electronice prin sistemul eFTI

Transportatorii de mărfuri din Republica Moldova vor trece treptat de la documentele pe hârtie la transmiterea electronică a informațiilor despre transport. Ministerul Infrastructurii și...

70 de școli și grădinițe vor introduce fotbalul în activitățile educaționale

70 de instituții de educație timpurie și de învățământ primar se alătură proiectelor „Fotbal în grădinițe” și „Fotbal în școli” lansate de Federația Moldovenească...

Mihai Popșoi a avut o discuție telefonică cu omologul său sloven

Șeful diplomației de la Chișinău, Mihai Popșoi, a avut o convorbire telefonică cu noul ministru al afacerilor externe și europene al Sloveniei, Tone Kajzer....

VIDEO Un sfert dintre pensionarii din Moldova încă lucrează

După zeci de ani dedicați profesiei, mulți pensionari din Republica Moldova aleg să muncească în continuare, fie pentru a-și acoperi cheltuielile, fie pentru a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.