StiripesurseȘtirile zileiBeijingul trimite un 'luptător lup' ca ambasador la Washington

Beijingul trimite un ‘luptător lup’ ca ambasador la Washington

Publicat:

China a trimis la Washington un ambasador cunoscut pentru intransigenţa sa, Qin Gang, într-un moment în care relaţiile dintre primele două puteri mondiale sunt “în impas”, potrivit diplomaţiei chineze, notează AFP, scrie agerpres

Qin Gang, a cărui numire nu a fost confirmată din sursă oficială în pofida numeroaselor zvonuri, a sosit miercuri pe aeroportul JFK din New York, a anunţat ambasada Chinei la Washington, difuzând fotografii ale noului ambasador purtând o mască cu un steag roşu ieşit în evidenţă.

Citește și : Comisia Europeană a semnat un contract de achiziţie a unui tratament cu anticorpi monoclonali împotriva COVID-19

Qin Gang şi-a creat o reputaţie de “luptător lup”, această nouă rasă de diplomaţi chinezi cunoscuţi pentru tonul lor agresiv faţă de ţările occidentale.

Cu toate acestea, la sosirea sa, el a fost conciliant faţă de gazdele sale.


“Mă voi strădui să clădesc canale de comunicare şi de cooperare cu toate sectoarele din Statele Unite şi voi acţiona pentru a pune din nou pe drumul cel bun relaţia China-SUA”, a promis el, conform afirmaţiilor raportate de ambasada sa.

Hong Kong, Taiwan, Xinjiang, drepturile omului, comerţ, tehnologii şi originile COVID-19: nu lipsesc subiectele de controversă dintre cele primele două puteri mondiale, iar preşedintele american, Joe Biden, nu a schimbat până în prezent politica de confruntare urmată de predecesorul său Donald Trump.

Luni, China a adresat un rechizitoriu în regulă împotriva politicii Washingtonului în cursul primei vizite în ţară a unui înalt responsabil al diplomaţiei americane din epoca Biden, Wendy Sherman.

Citește și : Un minor palestinian, împuşcat mortal de soldaţi israelieni în Cisiordania ocupată

 

Relaţia bilaterală se află “într-un impas”, i s-a adresat interlocutorul ei chinez, acuzând americanii că văd China “ca pe un duşman imaginar”.

Noua administraţie americană nu a numit deocamdată un ambasador la Beijing, dar informaţii apărute în presă mizează pe numirea diplomatului de carieră Nicholas Burns.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Indemnizația de maternitate NU va mai depinde de căsătoria părinților

Indemnizația de maternitate nu va mai depinde de statutul civil al părinților. Decizia a fost aprobată, astăzi, în scopul aplicării principiului egalității de tratament...

Transportatorii de mărfuri vor trece la documente electronice prin sistemul eFTI

Transportatorii de mărfuri din Republica Moldova vor trece treptat de la documentele pe hârtie la transmiterea electronică a informațiilor despre transport. Ministerul Infrastructurii și...

70 de școli și grădinițe vor introduce fotbalul în activitățile educaționale

70 de instituții de educație timpurie și de învățământ primar se alătură proiectelor „Fotbal în grădinițe” și „Fotbal în școli” lansate de Federația Moldovenească...

Mihai Popșoi a avut o discuție telefonică cu omologul său sloven

Șeful diplomației de la Chișinău, Mihai Popșoi, a avut o convorbire telefonică cu noul ministru al afacerilor externe și europene al Sloveniei, Tone Kajzer....

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.