StiripesurseȘtirile zileiVarianta delta a cuprins mai multe provincii din China, inclusiv Beijingul

Varianta delta a cuprins mai multe provincii din China, inclusiv Beijingul

Publicat:

Un ultim val – limitat – de covid-19 a cuprins mai multe provincii din China, inclusiv Beijingul, au anunţat joi autorităţile, care se confruntă cu o răspândire a variantei indiene (delta) a SARS-CoV-2, relatează AFP , scrie news.ro .   

China, unde a fost descoperit noul coronavirus prima oară, la sfârşitul unui 2019, practic a oprit epidemia în primăvara lui 2020.

Citește și : Comisia Europeană a semnat un contract de achiziţie a unui tratament cu anticorpi monoclonali împotriva COVID-19

Însă ultimul val, reperat la Nankin, la 20 iulie, este mai răspândit din punct de vedere geografic în ţară, de mai multe luni.

Identificată iniţial la nouă angajaţi ai aeroportului fostei ”capitale din sud”, contagiunea afectează 171 de persoane în provincia Jiangsu, care se învechienază cu Shanghai, şi a pătruns în cel puţin alte patru provincii.


EFICACITATEA VACCINURILOR CHINEZEŞTI ÎMPOTRIVA VARIANTEI INDIENE, ÎN DISCUŢIE

Majoritatea persoanelor contaminate a fost deja vaccinată, potrivit autorităţilor din Jiangsu, ceea ce provoacă îngrijorări cu privire la eficienţa vaccinurilor chinezeşti împotriva tulpinei indiene.

China, cea mai populată ţară din lume, a administrat 1,6 miliarde de doze de vaccin anticovid – exclusiv ”Made in China” -, însă fără să spună câţi locuitori au fost vaccinaţi complet.

Obiectivul Beijingului este să imunizeze 65% din populaţie – 1,4 miliarde de locuitori – până la sfârşitul anului.

O altă comntaminare afectează China pe la frontiera poroasă cu Myanmarul şi ameninţă politica chineză a ”toleanţei zero” faţă de noul coronavirus.

În Jiangsu, autorităţile au plasat în izolare sute de mii de locuitori, anunţă Lu Jing, un reprezentant al serviciilor epidemiologice din provincie.

”Internet-cafe-urile, sălile de sport, cinematorgrafele, karaoke şi bibliotecile din Nankin au fost închise”, a anunţat el în faţa presei.

Metropola şi-a testat deja – de doă ori – cei peste 9,2 milioane de locuitori şi a lansat o a treia campanie de depistare miercuri, a anunţat primarul.

Citește și : Un minor palestinian, împuşcat mortal de soldaţi israelieni în Cisiordania ocupată

Uriaşa şi foarte populata provincie Sichuan a anunţat joi trei contaminări, iar Beijingul două cazuri – primele după şase luni în capitală.

Hotelul Legendale, un palat în stil Haussmann, a fost închis în centrul Beijingului, în urma descoperirii unui caz ”importat”.

Joi, angajaţi în combinezon integral dezinfectau împrejurimile localului cu ajutorul unor pulverizatoare.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Reforma fiscală NU va viza produsele farmaceutice

Produsele farmaceutice nu vor fi vizate de reforma fiscală pregătită de Guvern. Precizarea a fost făcută de prim-ministrul Vasile Tofan, care a cerut membrilor...

Rusia impune noi restricții pentru avioanele civile

Rusia a redus aproape la jumătate altitudinea maximă permisă pentru avioanele civile în spațiul aerian al Moscovei și a interzis zborurile de tranzit prin...

ANRE propune scumpirea gazelor

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică propune majorarea tarifului la gaze naturale pentru consumatorii casnici cu peste 5 lei/metru cub. Proiectul de hotărâre al...

Cetățenii din Mauritius și Seychelles pot intra FĂRĂ viză în R. Moldova

Cetățenii din Mauritius și Seychelles pot intra, ieși și tranzita teritoriul Republicii Moldova fără viză. Acestea sunt singurele două state africane incluse de Ministerul...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.