StiripesurseȘtirile zileiNoua Zeelandă a introdus o lege pentru a interzice terapia de...

Noua Zeelandă a introdus o lege pentru a interzice terapia de conversie în cazul persoanelor LGBT

Publicat:

Noua Zeelandă a introdus vineri o lege sub incidenţa căreia poate fi acordată o pedeapsă cu până la 5 ani de închisoare pentru practici prin care se doreşte schimbarea orientării sexuale a unei persoane sau a identităţii de gen, cunoscută drept terapie de conversie LGBT, potrivit news.ro

Măsurile propuse au ca obiectiv oprirea acestor practici, care nu funcţionează, sunt discreditate şi au efecte negative, a spus ministrul Justiţiei, Kris Faafoi, citează Reuters.

Citește și : Fostul cardinal american Theodore McCarrick, inculpat pentru agresiune sexuală asupra unui adolescent

„Practicile de conversie nu îşi au locul în Noua Zeelandă modernă. Sunt bazate pe convingerea falsă că orientarea sexuală a oricărei persoane, identitatea de gen sau exprimarea genului este greşită şi are nevoie să fie reparată”.

El a adăugat: „Profesioniştii din sănătate, liderii religioşi şi activiştii pentru drepturile omului de aici şi din străinătate s-au exprimat împotriva acestor practici ca fiind dăunătoare şi cu potenţial de a perpetua prejudecăţile, discriminarea şi abuzul faţă de membrii comunităţii curcubeu”.


Potrivit noii legislaţii, oricine realizează astfel de practici asupra unei persoane cu vârstă mai mică de 18 ani sau asupra uneia care nu are capacitate de decizie poate primi o pedeapsă cu până la 3 ani de închisoare.

Practicile de conversie care cauzează leziuni grave pot fi pedepsite cu până la 5 ani de închisoare.

Guvernul a spus că legea nu abordează exprimarea generală a convingerilor religioase sau principii despre sexualitate şi gen.

Astfel de legi au fost adoptate anterior şi în Canada, Marea Britanie şi Australia.

SUA nu au interzis prin lege terapia de conversie, dar unele state, inclusiv California, Colorado, New York, Washington şi Utah, interzic practica într-o anumită măsură. American Medical Association a condamnat practica drept „dăunătoare şi ineficientă”.

Citește și : Comisia Europeană cere statelor UE să ajute Lituania în gestionarea valului de mii de migranţi ilegali din Belarus

Cu obiectivul de a schimba orientarea sexuală a unei persoane sau identitatea de gen, terapia de conversie poate include discuţii, hipnoză, şocuri electrice şi post. În cazuri extreme, a fost raportat că poate fi vorba despre exorcism şi „viol corectiv”, în cazul lesbienelor.

Oprirea terapiei de conversie a fost una dintre promisiunile făcute de prim-ministrul neozeelandez Jacinda Ardern în campania pentru al doilea mandat obţinut anul trecut.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Horoscop 23 iulie 2026

Soarele intră în Leu și aduce energie, optimism și dorință de afirmare. Leii se bucură de magnetism și vitalitate, Racii primesc claritate în plan...

O bacterie ce cauzează boli gingivale afectează inima. Un miliard de oameni trăiesc cu această boală

O anumită bacterie ce duce la boli gingivale afectează și inima. Aproximativ un miliard de oameni la nivel global suferă de această afecțiune. Conform Organizației...

Franța aprobă închisoarea pe viață pentru violatorii copiilor sub 15 ani

Deputații francezi au aprobat marți o modificare legislativă care introduce pedeapsa cu închisoarea pe viață pentru autorii violurilor în serie comise asupra minorilor sub...

Cum au reușit grecii antici să construiască un ‘computer’ în urmă cu peste 2.000 de ani

Un bloc corodat de bronz, recuperat dintr-o epavă aflată pe fundul Mării Egee, s-a dovedit a fi unul dintre cele mai fascinante obiecte descoperite...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.