StiripesurseȘtirile zileiVarianta Delta se răspândeşte cu rapiditate în China

Varianta Delta se răspândeşte cu rapiditate în China

Publicat:

Sute de mii de locuitori au fost plasaţi în carantină în China, luni, în plină recrudescenţă epidemiologică, după ce varianta Delta a noului coronavirus s-a răspândit în întreaga ţară şi a ajuns în Wuhan, primul oraş afectat de pandemia de COVID-19, informează AFP, potrivit agerpres.

China aproape că a eradicat această boală pe teritoriul ei începând din primăvara anului 2020, iar viaţa locuitorilor a revenit aproape de normal, în pofida apariţiei unor mici focare de infectări – sporadice şi, până acum, localizate.

Citeşte şi: Noi arestări după tentativa de lovitură de stat din Madagascar – Black News

Dar, după descoperirea luna trecută la Nankin a unor noi cazuri de COVID-19, acel focar s-a extins cu rapiditate.

China a raportat luni alte 55 de cazuri noi de COVID-19.


La nivel naţional, cel puţin 300 de infectări, cauzate de varianta mai contagioasă Delta, au fost asociate cu acel focar.

Această creştere a numărului de cazuri rămâne încă extrem de limitată în raport cu cifrele înregistrate în alte ţări.

Totuşi, noul focar este cel mai important detectat în ultimele luni în China prin prisma extinderii sale geografice: peste 12 provincii sunt de acum afectate, inclusiv capitala Beijing, unde autorităţile locale i-au îndemnat pe rezidenţi să nu părăsească oraşul decât în situaţii de maximă urgenţă.

Cazuri noi de COVID-19 au fost detectate şi în insula tropicală Hainan din sudul ţării, foarte apreciată de către turişti.

Wuhan, metropola chineză din centrul ţării, care a devenit la sfârşitul anului 2019 primul oraş din lume în care au fost raportate cazuri de COVID-19 şi care a impus un lockdown strict pentru rezidenţii săi, a anunţat luni şapte cazuri pozitive.

Wuhan nu a mai anunţat cazuri de COVID-19 provocate printr-o transmitere comunitară din mai 2020. Autorităţile locale raportaseră totuşi câteva cazuri detectate în rândul unor persoane care s-au întors din străinătate.

La începutul lunii iulie, 50 de pasageri chinezi repatriaţi din Afganistan au fost testaţi pozitiv la sosirea în Wuhan.

Citeşte şi: ATAC terorist în Niger! 15 militari au fost ucişi şi alţi şase sunt ‘daţi dispăruţi’ – Black News

În pofida vaccinării anti-COVID-19, sute de mii de locuitori au fost plasaţi în carantină, luni, în China, în principal în Nankin şi într-un cartier din nordul oraşului Beijing.

În centrul ţării, municipalitatea din Zhuzhou a ordonat celor 1,2 milioane de rezidenţi să rămână în locuinţele lor timp de trei zile, pentru ca autorităţile locale să aibă timpul necesar să depisteze persoanele infectate, potrivit unui comunicat oficial. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Cum au reușit grecii antici să construiască un ‘computer’ în urmă cu peste 2.000 de ani

Un bloc corodat de bronz, recuperat dintr-o epavă aflată pe fundul Mării Egee, s-a dovedit a fi unul dintre cele mai fascinante obiecte descoperite...

‘Tanmaxxing’, noua modă de pe rețelele sociale, stârnește îngrijorarea medicilor

Medicii dermatologi atrag atenția asupra unui nou fenomen devenit viral pe rețelele sociale, denumit „tanmaxxing”, care promovează obținerea unui bronz cât mai intens prin...

Cine este Marie-France van Heel, soția noului premier britanic Andy Burnham

Marie-France van Heel, soția noului prim-ministru britanic Andy Burnham, a pășit luni în reședința oficială din Downing Street, odată cu instalarea soțului său în...

Un oraș medieval dispărut de 1.000 de ani, găsit cu ajutorul dronelor

Laserele montate pe drone au scos la iveală un oraș medieval uriaș, ascuns de peste 1.000 de ani în munții din sud-estul Uzbekistanului. Descoperirea...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.