StiripesurseȘtirile zileiLiderul republicanilor din Senatul american s-a infectat cu Covid deşi este...

Liderul republicanilor din Senatul american s-a infectat cu Covid deşi este vaccinat

Publicat:

Senatorul american Lindsey Graham, unul dintre liderii republicanilor din legislativul SUA, a anunţat luni că a fost testat pozitiv la COVID-19, în pofida faptului că s-a vaccinat împotriva bolii, relatează Reuters şi dpa, potrivit agerpres.

Graham a spus că a început să aibă “simptome similare gripei” sâmbătă noaptea şi luni s-a dus la doctor.

Citește și : Papa Francisc îşi reia audienţele generale

“Mă simt ca şi cum aş avea o infecţie la sinusuri şi în momentul de faţă am simptome uşoare”, a menţionat senatorul într-un mesaj pe Twitter, precizând că va rămâne în carantină timp de 10 zile.

“Sunt bucuros că m-am vaccinat pentru că fără vaccinare sunt sigur că nu m-aş fi simţit aşa de bine ca acum. Simptomele ar fi fost mult mai severe”, a mai adăugat Graham, care are 66 de ani.


Anunţul său survine într-un moment crucial pentru Senat, senatorii democraţi sperând să obţină în săptămânile următoare progrese în îndeplinirea obiectivelor de pe agenda preşedintelui Joe Biden, începând cu legea privind modernizarea infrastructurii, în valoare de 1 trilion de dolari.

Lindsey Graham s-a numărat printre cei circa 12 senatori care au luat parte în weekend la o întâlnire organizată de senatorul democrat Joe Manchin pe barca sa privată în zona Washingtonului, în speranţa de a încuraja cooperarea între cele două partide înaintea dezbaterii şi votului asupra legii infrastructurii. Manchin a asigurat presa că toţi senatorii invitaţi erau vaccinaţi şi au “socializat” în exterior. El a adăugat că s-a testat după eveniment şi testul este negativ.

Citește și : Numărul 2 al unui partid danez anti-UE este anchetat pentru fraudă cu fonduri europene

Directivele în vigoare ale Centrului american pentru controlul şi prevenirea bolilor (CDC) prevăd ca persoanele complet vaccinate să nu mai intre în carantină după contactul cu o persoană infectată decât în cazul în care prezintă simptome şi să se testeze la 3-5 zile după expunere.

Graham se numără între cei 17 senatori republicani care au susţinut legea infrastructurii în cadrul voturilor “procedurale” preliminare. Legea are nevoie şi de voturi republicane pentru a trece de pragul de 60 de voturi necesare pentru validarea sa de către Senatul american, care are 100 de locuri ocupate în mod egal de aleşi din cele două partide. În momentul de faţă, democraţii controlează Senatul doar datorită votului “tie-break” al vicepreşedintei Kamala Harris.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Riposta generalului Sîrskîi în scandalul cu ministrul demis al Apărării. ‘Meseria mea este războiul. Asta fac și voi continua să fac’

Șeful armatei ucrainene, Oleksandr Sîrskîi, a negat public informațiile privind existența unui conflict cu fostul ministru al Apărării, Mihailo Fedorov, generalul afirmând că discuțiile...

R.Moldova va aplica standarde internaționale de siguranță pentru navele de pescuit

Guvernul a aprobat astăzi proiectul de lege privind aderarea Republicii Moldova la Acordul de la Cape Town din 2012, unul dintre cele mai importante...

MApN de la București dezminte un fake news cu ruși care ar fi făcut inspecții în unitățile militare din România

Ministerul Apărării Naționale (MApN) afirmă că informațiile potrivit cărora reprezentanți ai Federației Ruse ar fi inspectat unități militare din România în anul 2023 sunt...

Școlile din Republica Moldova vor trece din subordinea consiliilor raionale în cea a Ministerului Educației

Guvernul modifică modul de administrare a institutiilor de invatamint. Executivul a aprobat reforma "Restart în educație", care prevede înființarea a 35 de Agenții Teritoriale...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.