StiripesurseȘtirile zileiONU cere părţilor beligerante din Afganistan să protejeze civilii

ONU cere părţilor beligerante din Afganistan să protejeze civilii

Publicat:

Organizaţia Naţiunilor Unite a făcut apel marţi la părţile implicate în conflictul din Afganistan să facă mai mult pentru a-i proteja pe civili, avertizând că, dacă nu vor lua astfel de măsuri, impactul va fi “catastrofal”, relatează dpa, potrivit agerpres.

Ofensiva terestră a talibanilor şi raidurile aeriene ale forţelor afgane sunt cele care provoacă cel mai mult rău, a remarcat într-o serie de mesaje pe Twitter Misiunea de Asistenţă a Naţiunilor Unite din Afganistan (UNAMA).

Citeşte şi: Liderul republicanilor din Senatul american s-a infectat cu Covid deşi este vaccinat

De la începutul retragerii forţelor internaţionale din Afganistan, talibanii şi-au intensificat atacurile în întreaga ţară şi au obţinut câştiguri teritoriale semnificative, în special în zone din mediul rural. Mii de oameni au fost strămutaţi şi populaţia trăieşte în frică, notează dpa.

Mai multe capitale provinciale au fost încercuite de militanţi şi de câteva zile au loc lupte grele în capitalele provinciilor sudice Helmand şi Kandahar, precum şi în partea de vest a oraşului Herat, în vestul Afganistanului.


O sursă spitalicească din Herat a relatat pentru dpa că în ultimele şase zile au fost aduse 24 de cadavre şi aproape 200 de răniţi. Printre victime se numărau şi membri ai forţelor de securitate.

O altă sursă din cadrul Departamentului de sănătate din Kandahar a declarat că în ultimele 10 zile în provincie au fost înregistrate 28 de decese şi 191 de persoane rănite.

În total, la două spitale din oraşul Lashkargah, în Helmand, au fost aduse în ultimele trei zile 38 de persoane decedate şi 156 de persoane rănite.

Citeşte şi: POTOP în India! Cel puţin şapte oameni au murit

În acelaşi timp, un fost traducător al armatei SUA a fost asasinat în oraşul Jalalabad, din provincia estică Nangarhar, au confirmat oficiali. Bărbatul, care era membru al consiliului provincial, a fost împuşcat luni în faţa casei sale de doi atacatori neidentificaţi.

ONU a documentat niveluri record de civili răniţi şi ucişi în lunile mai şi iunie, avertizând că Afganistanul este pe cale să înregistreze, în 2021, cel mai mare număr de victime civile documentate într-un singur an.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Ce spune arestarea fraților Tate din SUA despre justiția din România

Când mai încearcă vreun reprezentant al actualei caste din jurul judecătoarei Lia Savonea să explice cât de nedrepte sunt acuzațiile de corupție și de...

Trump lovește din nou Canada cu tarife de 50%, pentru a combate “discriminarea” produselor americane

Statele Unite vor impune, din 19 august, taxe vamale de 50% pentru o gamă largă de produse canadiene, într-o nouă escaladare a conflictului comercial...

Ion Tăbârță: Hotărârea Curții Constituționale va integra alegerile din Găgăuzia în sistemul electoral național

Hotărârea Curții Constituționale privind organizarea alegerilor în Găgăuzia obligă autoritățile să armonizeze legislația electorală și să integreze definitiv scrutinurile din autonomie în cadrul electoral...

ANRE a aprobat noi tarife la apă și canalizare

Consiliul de Administrație al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a aprobat noi tarife pentru serviciile publice de alimentare cu apă și canalizare...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.