StiripesurseExterneDouă trenuri S-AU CIOCNIT în Cehia! Sunt morţi şi răniţi!

Două trenuri S-AU CIOCNIT în Cehia! Sunt morţi şi răniţi!

Publicat:

UPDATE: Cel puţin doi oameni au murit şi peste 40 au fost răniţi, în coliziunea a două trenuri de pasageri în apropiere de oraşul Domazlice din vestul Republicii Cehe, a relatat miercuri agenţia de presă cehă CTK, preluată de Reuters, potrivit agerpres.

Patru persoane care au fost grav rănite au fost transportate cu elicopterul, alte şapte au avut nevoie de intervenţie chirurgicală, iar 31 au suferit răni uşoare.

Citește și: Patru morţi şi 20 de răniţi în atacul din Afganistan

Ministrul ceh al transporturilor, Karel Havlicek, a anunţat pe Twitter că unul dintre trenurile implicate în coliziune a fost trenul expres Ex 351, care potrivit site-ului Căilor ferate cehe face legătura între Munchen şi Praga.

Citeşte şi: Un poliţist american a fost UCIS în atacul de lângă Pentagon


”Ex 351 a trecut pe lângă un semnal care indica Stop… şi a intrat în coliziune cu trenul de pasageri”, a explicat Havlicek.

Ştire iniţială: Două trenuri s-au ciocnit în satul Milavče, lângă orașul Domazlice, la granița de vest a Cehiei. Presa locală relatează că doi oameni au murit alţi 50 au fost răniţi, iar serviciile de salvare intervin la fața locului.

La scurt timp după ora 8:00 (6:00 GMT), două trenuri s-au ciocnit în satul Milavče, lângă Domazlice, în vestul Cehiei, a declarat poliţia pe Twitter. Administrația feroviară a confirmat rapoartele mass-media privind existenţa mai multor răniți la fața locului.

Citește și: Patru morţi şi 20 de răniţi în atacul din Afganistan

Brigada cehă de pompieri a declarat presei locale că până la 50 de persoane sunt rănite. „Avem locul intervenției împărțit în două secțiuni. Am transportat unii oameni din tren. Sunt câteva zeci de răniți la fața locului ”, a declarat un purtător de cuvânt al pompierilor regionali.

Citeşte şi: Un poliţist american a fost UCIS în atacul de lângă Pentagon

Într-un tweet, ministrul transporturilor Karel Havlíček a descris situația ca fiind „gravă” și a spus că își anulează programul și se îndreaptă spre locul accidentului. El a confirmat că unul dintre trenurile implicate transporta pasageri.

Una dintre garniturile implicate în accident era un tren rapid de călători care circula pe ruta München-Praga, a declarat oficialul ceh.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Ucraina va putea produce, sub licență, rachete ale fabricanților din G7, în special din SUA

Grație sprijinului tuturor țărilor membre G7, Ucraina va putea fabrica, sub licență, armament și, în special, rachete americane Patriot pentru apărarea antiaeriană și pentru...

Se pregătește Rusia să înfrunte NATO?

Rusia construiește infrastructură militară la granița de vest, potrivit unei investigații realizate de presa nordică pe baza imaginilor din satelit. Un motiv de îngrijorare...

Detaliul care arată că o rachetă rusească a lovit depozitul de petrol din Moscova și a aruncat capacul în aer

Explozia produsă în timpul atacului ucrainean cu drone asupra unei rafinării și a regiunii capitalei Rusiei a fost provocată cel mai probabil de un...

Un stat din Europa care are un singur vecin a decis să își mărească armata. Costul este de peste 150 de milioane de euro

Guvernul portughez a aprobat joi o creştere cu 5% a efectivelor forţelor armate pentru a reuşi să ajungă la aproximativ 31.000 de militari, creştere...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.