StiripesurseȘtirile zileiIngenuity a încheiat cu succes 'cel mai complex' zbor al său...

Ingenuity a încheiat cu succes ‘cel mai complex’ zbor al său pe Marte

Publicat:

Mini-elicopterul Ingenuity aflat pe Marte a finalizat ”cel mai complex” zbor al său pe ”Planeta roşie”, a anunţat agenţia spaţială americană NASA, relatează DPA, potrivit agerpres.

În cursul celui de-al zecelea său zbor, la 24 iulie, mini-elicopterul a capturat două imagini care au fost combinate pentru a crea o imagine 3D a straturilor inferioare din interiorul craterului Jezero, a indicat NASA.

Citeşte şi: SUA resping apelul OMS pentru un moratoriu privind administrarea celei de-a treia doze de vaccin

După ce a decolat de pe cel de-al şaptelea ”aerodrom”, Ingenuity a urcat până la ”o nouă altitudine record” de 12 metri, înainte de a efectua patru schimbări de direcţie. Totodată, el a captat zece imagini cu ajutorul camerei color din dotare şi a aterizat apoi pe un nou ”aerodrom”.

”Ingenuity permite echipei ştiinţifice Perseverance să se afle în două locuri în acelaşi timp”, a declarat Kevin Hand din echipa de conducere a primei campanii ştiinţifice a roverului.


”Acum ne aflăm în ‘Crater Floor Fractured Rough’ (o regiune din interiorul craterului Jezero de pe Marte – n.a.) unde roverul se pregăteşte pentru prima prelevare de eşantion a misiunii pe Marte. Şi, în acelaşi timp, Ingenuity oferă o imagine detaliată a unor caracteristici geologice potenţial interesante, la sute de metri distanţă de noi”, a explicat Hand.

Roverul Perseverance se pregăteşte să colecteze primele mostre de roci marţiene, a declarat agenţia spaţială americană la sfârşitul lunii iulie, un eveniment pe care l-a catalogat drept o piatră de hotar a acestei misiuni.

Mini-elicopterul NASA a ajuns pe Marte la data de 18 februarie, ataşat de roverul Perseverence.

Proiectarea şi construcţia roverului a durat opt ani şi a costat aproximativ 2,5 miliarde de dolari.

Roverul Perseverance, care cântăreşte aproximativ o tonă şi are dimensiunea unui mic autoturism, a călătorit 472 de milioane de kilometri în 203 zile pentru a ajunge pe ”Planeta roşie”. El a asolizat în Craterul Jezero, fundul unui lac demult secat cu diametrul de aproximativ 45 de kilometri, pentru o misiune ştiinţifică ce se va desfăşura timp de cel puţin doi ani.

Vezi şi: O centrală termică din sudul Turciei a fost EVACUATĂ din cauza incendiilor (VIDEO)

Misiunea roverului Perseverance are drept obiectiv ştiinţific principal căutarea urmelor de viaţă microbiană din trecutul planetei Marte şi studierea climei şi a geologiei acestei planete.

Mini-elicopterul Ingenuity a decolat prima oară de pe Marte la jumătatea lunii aprilie, eveniment ce a marcat primul zbor al unei aeronave pe altă planetă. Misiunea sa iniţială de 30 de zile a fost extinsă.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Ce salarii acceptă ANRE pentru activitățile reglementate. Calculul oficial

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) precizează că, la calcularea tarifelor, acceptă doar cheltuielile salariale strict necesare pentru activitățile reglementate, iar remunerațiile sunt...

Comunitățile din nordul țării vor beneficia de noi investiții în infrastructură și dezvoltare economică

Consiliul Regional pentru Dezvoltare Nord (CRD Nord) a aprobat astăzi raportul de progres privind implementarea Programului Operațional Regional Nord 2025-2028, precum și raportul de...

O operaţiune de dezinformare rusească l-a vizat pe Edouard Philippe, candidat la alegerile prezidenţiale din Franța

O operaţiune de dezinformare desfăşurată de o reţea prorusă l-a vizat pe Edouard Philippe, candidat declarat în alegerile prezidenţiale din Franţa, fiind prima astfel...

Tiraspolul acuză Chișinăul de blocarea procesului de negocieri

Așa-numitul Minister de Externe al regiunii transnistrene acuză partea moldovenească de blocarea procesului de negocieri, după ce Chișinăul ar fi propus organizarea unor întrevederi...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.